Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Rapid, în ultimul meci din etapa a 29-a a Superligii.
Gazdele au marcat primele la Craiova, în minutul 30, atunci când Bancu a centrat de pe partea stângă, iar Alexandru Mitriţă a fost omul potrivit la locul potrivit catapultând balonul în plasă. În startul reprizei secunde tot Mitriţă a ratat o şansă uriaşă, în minutul 47, trimiţând puţin pe lângă poartă la o greşeală a defensivei giuleştene. După numai două minute Hromada a egalat, înscriind primul său gol pentru Rapid, din faţa porţii, la pasa lui Ermal Krasniqi.
Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1 şi înaintea ultimei etape din sezonul regular Rapid e pe locul secund, cu 52 de puncte, la 12 puncte distanţă de liderul FCSB. Universitatea Craiova ocupă locul al patrulea, cu 46 de puncte.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu - Ş. Vlădoiu, Screciu, Maldonado, Bancu - Al. Creţu (Kozulj 90), Mateiu, Houri (Mekvabishvili 65) – Baiaram (Danciu 88), Markovic (A. Ivan 46), Al. Mitriţă (Blesa 65). ANTRENOR: Ivaylo Petev
RAPID: Aioani - Braun, I. Cristea, P. Iacob, Bădescu – Oaidă, Hromada (Al. Albu 61) – E. Krasniqi, Hasani (Burmaz 72), Petrila (Papeau 61) – A. Rrahmani. ANTRENOR: Cristiano Bergodi
Cartonaşe galbene: Ş. Vlădoiu 40, Houri 45+2 / Papeau 79, A. Rrahmani 90+2, D. Grigore 90+4
Arbitri: Marian Barbu - Stelian Slabu, Marius Badea - Andrei Antonie
Arbitri VAR: Iulian Călin - Horia Mladinovici
Observator: Irina Mîrţ

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.