Compania DAN AIR cere demisia conducerii procesatorului de plăţi NETOPIA şi a Aeroportului Internaţional Bacău, pe care îi acuză că îi blochează activitatea ​/ Solicitare către Tribunalul Bucureşti

Compania DAN AIR cere demisia conducerii procesatorului de plăţi NETOPIA şi a Aeroportului Internaţional Bacău, pe care îi acuză că îi blochează activitatea ​/ Solicitare către Tribunalul Bucureşti

Compania DAN AIR, care şi-a cerut recent intrarea în insolvenţă, solicită public demisia conducerii procesatorului de plăţi NETOPIA şi a directorului general al Aeroportului Bacău pe care îi acuză de tentativă de a bloca operaţiunile companiei, fiind afectaţi mii de pasageri. Compania a cerut deja Tribunalului Bucureşti emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care NETOPIA să fie obligată să reia decontările şi să deconteze sumele reţinute.

În data de 22 octombrie, DAN AIR a anunţat că a cerut la Tribunalul Bucureşti intrarea în insolvenţă, dar biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acţiune.
"Pentru tentativa de a bloca operaţiunile companiei şi de a afecta un număr mare de pasageri, DAN AIR solicită public demisia conducerii executive a NETOPIA FINANCIAL SERVICES S.A. şi a directorului general al Aeroportului Internaţional "GEORGE ENESCU" BACĂU", arată, joi compania într-un comunicat de presă.
Matt Ian DAVID, Administrator DAN AIR, spune că "pasagerii au plătit pentru zborurile lor, iar aceşti bani trebuie să ajungă acolo unde le este locul: în operarea zborurilor. Vom face tot ce ne stă în putere pentru ca zborurile să aibă loc, vom apăra drepturile pasagerilor noştri în instanţă şi vom solicita sprijinul autorităţilor pentru ca această situaţie să fie corectată cât mai repede".
Reprezentanţii DAN AIR susţin că procesatorul de plăţi NETOPIA blochează încasările din vânzarea biletelor, iar conducerea Aeroportului Bacău face presiuni pentru plăţi suplimentare care nu pot fi executate în contextul blocării încasărilor.
"Unele zboruri DAN AIR pot fi perturbate; compania a solicitat deja TRIBUNALULUI BUCUREŞTI obligarea NETOPIA la decontarea sumelor reţinute şi face toate eforturile pentru ca toate zborurile să fie operate", se precizează în comunicat.
În acelaşi timp, DAN AIR informează pasagerii şi partenerii săi că, începând cu 23 octombrie 2026, NETOPIA, procesatorul plăţilor online cu cardul pentru biletele DAN AIR, a oprit decontarea către companie a sumelor plătite de pasageri.
"Măsura a fost luată fără o notificare prealabilă, măsura fiind vădit nelegală şi nejustificată. Sumele reţinute de NETOPIA depăşesc la această dată 850.000 de euro şi reprezintă banii plătiţi de pasageri tocmai pentru zborurile DAN AIR. Aceste încasări sunt destinate finanţării zborurilor printre care plata combustibilului, a taxelor aeroportuare şi a serviciilor de navigaţie aeriană. NETOPIA continuă să încaseze, în numele DAN AIR, plăţile pasagerilor, dar nu le mai transferă companiei aeriene. DAN AIR face toate eforturile pentru ca zborurile să nu fie anulate", susţine conducerea DAN AIR.
Aceasta spune că de la blocarea decontărilor, compania a continuat să îşi opereze zborurile din rezerve proprii, plătind integral combustibilul şi alte costuri aferente.
"Compania face în continuare toate eforturile pentru ca zborurile să nu fie anulate, însă acest lucru devine extrem de dificil, în condiţiile în care toate vânzările de bilete DAN AIR, menite să finanţeze zborurile, sunt reţinute de NETOPIA. În cazul în care anumite zboruri vor trebui totuşi anulate ca urmare a măsurii luate de NETOPIA, decizia va fi luată strict înaintea zborului, întrucât DAN AIR va căuta până în ultimul moment o soluţie pentru ca acestea să fie operate", arată DAN AIR.
Pasagerii afectaţi vor fi informaţi direct, prin datele de contact din rezervare, şi vor beneficia de toate drepturile prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 261/2004.
Acţiune în instanţă
Încă din 23 octombrie 2026, prin Hotărârea nr. 1750/2026 pronunţată în dosarul nr. 3523/93/2026/a1, Tribunalul Ilfov a admis cererea DAN AIR şi, în temeiul art. 66 alin. (11) din Legea nr. 85/2014, a dispus suspendarea provizorie a procedurilor de executare silită asupra bunurilor companiei, până la pronunţarea hotărârii asupra cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. Hotărârea este executorie.
În aceste condiţii, DAN AIR consideră că reţinerea integrală a încasărilor de către NETOPIA funcţionează exact ca o poprire mascată: banii companiei sunt blocaţi fără titlu executoriu şi fără vreo procedură judiciară, tocmai în perioada în care instanţa a suspendat executările silite.
"În interesul şi pentru protecţia pasagerilor, DAN AIR a solicitat deja Tribunalului Bucureşti emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care NETOPIA să fie obligată să reia decontările şi să deconteze sumele reţinute. Cauza este înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă, sub nr. 45772/3/2026 (dosar înregistrat la 28.10.2026, materia "litigii cu profesioniştii", obiect "ordonanţă preşedinţială"), cu primul termen de judecată fixat la 6 noiembrie 2026, ora 11:00. Având în vedere că fiecare zi de blocaj pune în pericol zborurile programate, DAN AIR a solicitat preschimbarea urgentă a termenului, pentru ca ordonanţa preşedinţială să fie judecată cât mai repede", se arată în comunicat.
De asemenea, DAN AIR va sesiza autorităţile competente cu privire la conduita abuzivă a procesatorului de plăţi şi va solicita intervenţia acestora pentru corectarea ei.
"Potrivit discuţiilor purtate, NETOPIA îşi justifică măsura prin dorinţa de a se proteja de riscuri viitoare, ca urmare a experienţelor negative avute cu BEES AIRLINES - o companie care a operat pentru scurt timp în România - şi cu ANIMA WINGS. Această poziţie nu ţine cont de faptul că DAN AIR operează zboruri regulate de peste trei ani şi că, în toată această perioadă, nu a avut niciodată obligaţii scadente neachitate faţă de NETOPIA", precizează reprezentanţii DAN AIR.
Aceştia spun că analiza de risc pe care NETOPIA şi-a întemeiat decizia a fost realizată fără consultarea DAN AIR şi fără a solicita în prealabil documentele contabile actualizate, esenţiale pentru o astfel de analiză. "Abia după ce a blocat toate încasările, NETOPIA a cerut aceste documente. DAN AIR nu le va furniza atâta timp cât NETOPIA nu îşi respectă întocmai angajamentele contractuale, aşa cum DAN AIR şi-a respectat obligaţiile pe toată durata colaborării. Riscul pe care NETOPIA afirmă că doreşte să îl evite este, de altfel, deja acoperit prin garanţiile convenite contractual între cele două companii", precizează compania.
Blocarea încasărilor nu reduce acest risc, ci îl amplifică: singura cale prin care pasagerii, partenerii şi NETOPIA însăşi sunt protejaţi este ca zborurile DAN AIR să fie operate conform programului, atrag atenţia oficialii DAN AIR.
Presiuni din partea Aeroportului Internaţional Bacău
Pe fondul blocajului creat de NETOPIA, DAN AIR se confruntă şi cu presiuni din partea Aeroportului Internaţional "GEORGE ENESCU" BACĂU, prin persoana directorului general, pentru achitarea unor datorii anterioare. Aceasta, deşi la 26 octombrie 2026 DAN AIR a efectuat o plată de 100.000 de lei, reprezentând aproximativ 10% din datoria faţă de aeroport, în condiţiile în care toate încasările din vânzarea biletelor erau deja blocate, arată DAN AIR.
"În discuţiile purtate, directorul general al aeroportului a solicitat ca DAN AIR să facă o nouă plată până la sfârşitul săptămânii, pentru ca serviciile de handling să continue, deşi cunoaşte situaţia blocajului creat de NETOPIA. Mai mult, acesta a lăsat să se înţeleagă că o eventuală încetare a operaţiunilor DAN AIR nu ar avea consecinţe deosebite pentru aeroport, afirmaţiile fiind contrare efectului de piaţă pe care dispariţia oricărui operator aerian îl poate avea", se precizează în comunicat.
Reprezentanţii DAN AIR atrag atenţia că solicitările directorului general al Aeroportului Bacău contravin principiilor procedurilor de prevenire a insolvenţei şi planului de reorganizare al DAN AIR, care urmăresc tocmai plata organizată şi egală a tuturor creditorilor - "Condiţionarea serviciilor de handling de plata unor datorii anterioare echivalează, în fapt, cu o formă de executare silită, pe care instanţa a suspendat-o".
Compania recomandă pasagerilor să verifice ca datele de contact din rezervare (adresa de e-mail şi numărul de telefon) să fie corecte, pentru a putea fi informaţi în timp util cu privire la orice modificare a programului de zbor. Biletele rămân valabile, iar zborurile sunt operate conform programului până la orice comunicare contrară oficială din partea DAN AIR, se arată în comunicat.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră