Echipa de handbal masculin Steaua Bucureşti a fost învinsă sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia Zeleznicar Nis, cu scorul de 31-24 (12-11), în ultimul meci din SEHA League.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru Steaua au marcat Georgescu 7 goluri, Răpciugă 5, Florea 4, Vegar 3, Vujic 2, Constantina 2, Grbovic 1, iar de la Zeleznicar s-a remarcat Vejin 7 reuşite.

În urma rezultatului, Steaua rămâne cu 18 puncte şi ar putea încheia competiţia, la prima participare, pe locul 6, în funcţie de rezultatele celorlalte partide, programate până în 6 martie.

Steaua a obţinut următoarele rezultate la prima participare în SEHA League: cu Tatran Preşov 26-25 (12-16) şi 19-26 (8-11), cu HC Zagreb 17-24 (8-9) şi 24-31 (8-13), cu RK Vojvodina 28-27 (14-14) şi 25 -28 (12-15), cu RK Vardar 21-27 (11-15) şi 30-34 (10-21), cu Meşkov Brest 42-33 (16-15) şi 21-35 (10-19), cu RK Nexe 23-28 (11-12) şi 19-31 (8-15), cu RK Izvidac 36-32 (16-19) şi 29-28 (16-15), cu Metalurg Skopje 29-28 (13-15) şi 28-26 (11-12), cu Zeleznicar Nis 21-28 (9-13) şi 24-31 (11-12).

Steaua Bucureşti a fost acceptată în SEHA League, competiţie în care evoluează doar formaţii din cupele europene.

Cheltuielile de organizare şi participare ale echipelor în SEHA League, ajunsă la a opta ediţie, sunt suportate de organizatori.

La startul ediţiei 2018-2019 se află 10 echipe, după cum urmează: RK Izvidac (Bosnia), HC Meshkov Brest (Belarus, participantă şi în Liga Campionilor), HC Metalurg Skopje (Macedonia, participantă şi în Liga Campionilor), RK Nexe (Croaţia), HC PPD Zagreb (Croaţia, participantă şi în Liga Campionilor), Steaua Bucureşti, HC Tatran Prešov (Slovacia, participantă şi în Liga Campionilor), RK Vardar Skopje (Macedonia, participantă şi în Liga Campionilor, campioană a Europei în 2017), HC Vojvodina (Serbia), HC Zeleznicar (Serbia).

Primele patru clasate la finalul returului vor disputa apoi Turneul Final Four, Steaua ratând această fază.

Deţinătoarea trofeului SEHA League este RK Vardar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.