Pompierii intervin, luni, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o mănăstire din judeţul Suceava şi există pericol de extindere. Deocamdată nu au fost anunţate victime.
ISU Suceava intervine, luni, pentru a stinge un incendiu izbucnit la Paraclisul Mănăstirii din localitatea Sfântu Ilie.
"Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Suceava cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare şi lucru la înălţime, o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2. La sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la Paraclisul Mănăstirii", a transmis sursa citată.
Pompierii au avertizat că există posibilitatea de propagare la întreaga construcţie, dar şi la alte obiective învecinate.
Potrivit datelor transmise de către pompieri, focul este localizat şi se lucrează pentru lichidare.




























