Stadionul Naţional din Varşovia va fi transformat în spital pentru pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, într-un moment în care Polonia se confruntă cu o creştere a numărului de contaminări, a anunţat, luni, guvernul polonez, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Construit pentru Euro-2012, stadionul de aproape 60.000 de locuri va putea primi de la sfârşitul săptămânii pacienţi în numeroasele sale săli de conferinţe şi spaţii multifuncţionale situate sub tribune.

"Aproximativ 500 de paturi vor fi instalate pe stadion pentru a primi persoane care au nevoie de spitalizare", a declarat pentru televiziunea Polsatnews purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller.

Dintre aceste paturi, 50 vor fi echipate pentru asigurarea terapiei intensive, a declarat agenţiei PAP Michal Dworczyk, responsabilul guvernamental care se ocupă de proiect.

Mass-media poloneză şi o serie de experţi raportează deja o lipsă de paturi libere în spitale şi o gestionare deficitară a primirii de noi pacienţi, ambulanţele fiind "plimbate" între diferite instituţii medicale pentru a putea lăsa un pacient.

Potrivit celor doi oficiali guvernamentali, planuri similare pentru înfiinţarea de spitale temporare sunt avute în vedere pentru fiecare dintre regiunile Poloniei, dacă va fi necesar.

La o populaţie de 38 de milioane de locuitori, Polonia a înregistrat în ultimele 24 de ore 7.482 de infectări (183.248 în total) şi 41 de decese (3.614 în total).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.