Mutua Madrid Open, turneul organizat de Ion Ţiriac, îşi bazează campania de marketing pentru a XVIII-a ediţie, cea din 2019, pe ideea că jucătorii şi jucătoarele participante devin cetăţeni prin adopţie ai capitalei Spaniei pe durata competiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Rafa Nadal, Simona Halep, Novak Djokovici, Petra Kvitova, Alexander Zverev şi Garbine Muguruza, printre alţii, vor fi madrileni în luna mai, când vor intra pe zgura de la Caja Magica, unde se vor întoarce să lupte pentru coroană la unul dintre cele mai importante turnee din lume", se arată pe site-ul oficial al turneului.

"Oraşul Madrid devine centrul lumii tenisului în luna mai de o lungă perioadă de timp. Zgura de la Caja Magica a fost martora bătăliilor incredibile între jucători. De aceea am vrut să adoptăm jucătorii ca madrileni. De-a lungul anilor, am reuşit să-i facem să simtă că turneul şi oraşul le aparţin. Ne gândim că ar fi fantastic să-i facem originari din Madrid", a declarat Gerard Tsobanian, CEO şi preşedinte al Mutua Madrid Open.

"Madridul este un oraş deschis şi primitor, care te îmbrăţişează din primul moment, nu contează de unde eşti. Asta se reflecă în afirmaţia <dacă vii la Madrid, eşti madrilen>. Aşa că Rafa, Garbine, Novak şi Simona vor deveni madrileni pe durata turneului", a afirmat Andra Viana, directorul de creaţie al Indira, compania de publicitate care a gândit campania.

În săptămânile următoare, Madridul şi întreaga Spanie vor fi împânzite de afişe publicitare cu imaginile celor mai cunoscuţi jucători de tenis care vor juca la această competiţie.

Madrid Open se va disputa între 3 şi 12 mai 2019. Simona Halep a câştigat, în 2016 şi 2017, turneul de categorie Premier Mandatory găzduit de capitala Spaniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.