Volkswagen se pregăteşte pentru o restructurare dură. Sindicatele ameninţă cu ”rezistenţă maximă”, iar patru uzine sunt în pericol

Volkswagen se pregăteşte pentru o restructurare dură. Sindicatele ameninţă cu ”rezistenţă maximă”, iar patru uzine sunt în pericol

Conflictul dintre conducerea Volkswagen şi sindicatele germane se intensifică înaintea unei reuniuni decisive a Consiliului de Supraveghere, care va vota vineri asupra a trei planuri rivale de restructurare. IG Metall avertizează că angajaţii din toate uzinele se vor opune oricărei tentative de redeschidere a acordului de restructurare convenit în urmă cu mai puţin de doi ani, transmite Reuters.

Discuţiile ar putea conduce la cea mai amplă restructurare din istoria Volkswagen, fiind luate în calcul închiderea unor fabrici, separarea unor divizii şi încă 50.000 de concedieri.

”Dacă boardul încearcă să pună din nou sub semnul întrebării acest acord, atunci angajaţii se vor revolta în toate fabricile noastre. Ne vom opune cu toate forţele”, a declarat Thorsten Groeger, reprezentant IG Metall, la o reuniune cu angajaţii din Hanovra.

Sindicatul nu a ameninţat deocamdată explicit cu greve.

Patru fabrici fără un plan viabil după 2030

Directorul financiar al Volkswagen, Arno Antlitz, a avertizat că grupul nu are în prezent un plan viabil de producţie viitoare pentru uzinele din Hanovra, Emden, Neckarsulm şi Zwickau.

Dacă Volkswagen nu reduce capacitatea excedentară şi continuă producţia în aceste fabrici în forma actuală, compania s-ar confrunta cu un dezavantaj permanent de cost de aproximativ 1,5 miliarde de euro pe an, potrivit lui Antlitz.

Conducerea susţine că va încerca să protejeze cât mai multe locuri de muncă, dar grupul trebuie să-şi reducă substanţial costurile în timp ce se confruntă cu tarifele comerciale, concurenţa producătorilor asiatici şi slăbiciunea pieţei chineze.

Votul de vineri asupra celor trei variante de restructurare ar putea duce la o escaladare a conflictului şi chiar la convocarea unei adunări extraordinare a acţionarilor.

Criza Volkswagen devine şi o problemă politică

Posibilele închideri de fabrici au atras şi intervenţia liderilor politici regionali, Volkswagen fiind unul dintre cei mai mari angajatori privaţi din Germania.

Situaţia este deosebit de sensibilă în Saxonia, unde Volkswagen are aproximativ 10.000 de angajaţi în trei unităţi, iar alte zeci de mii de locuri de muncă depind indirect de companie prin reţeaua de furnizori.

Premierul landului Saxonia, Michael Kretschmer, a cerut conducerii, angajaţilor şi politicienilor să găsească împreună o soluţie pentru limitarea concedierilor şi a reducerilor de capacitate.

”Trebuie pur şi simplu să devină mai bine, mai uşor şi mai ieftin să produci în Germania”, a declarat Kretschmer pentru Reuters.

El s-a întâlnit săptămâna trecută cu CEO-ul Volkswagen, Oliver Blume, şi cu preşedintele Consiliului de Supraveghere, Hans Dieter Poetsch, pentru a discuta viitorul uzinei din Zwickau, însă întâlnirea nu a produs o soluţie concretă.

Kretschmer susţine menţinerea producţiei în Germania şi avertizează că o decizie privind Zwickau trebuie luată în următoarele luni. Printre problemele industriei germane, el a indicat costurile ridicate ale energiei şi a criticat politica europeană privind eliminarea treptată a motoarelor cu combustie.

Liderul Saxoniei a susţinut şi simplificarea structurii Volkswagen şi a gamei de modele şi a sugerat inclusiv renegocierea contractului colectiv pentru creşterea săptămânii de lucru de la 35 la 40 de ore. IG Metall consideră însă păstrarea săptămânii de 35 de ore una dintre revendicările sale esenţiale.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor