Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 3-6, 6-3, 7-5, pe franţuzoaica Oceane Dodin, locul 98 WTA, prezentă pe tabloul principal în calitate de lucky loser, în manşa a doua a Miami Open. Halep a cerut două intervenţii medicale în meciul cu Dodin, pentru probleme musculare în zona gâtului. În plus, ea a căzut în decisiv şi a acuzat dureri şi la gleznă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Simona Halep a început foarte rău meciul cu Dodin şi nici nu l-a continuat entuziasmant. Practic, nu i-a ieşit nimic până la 0-2 şi 0-30. A trimis mingi scurte, penalizate uşor de rivală, a servit slab, permiţându-i franţuzoaicei retururi câştigătoare, chiar pe primul serviciu. Fără viteză şi fără ritm, Halep a punctat doar din cadourile venite de dincolo de fileu. Şi au fost destule, între care cinci duble greşeli în dreptul lui Dodin în două ghemuri de serviciu (opt în primul set, 16 în meci). Agresivă de la început, lovind puternic, longilina jucătoare franceză a alternat dublele cu aşii, a găsit unghiuri deschise şi a pus minge cât mai aproape de linia de fund. 

Halep nu e evoluat grozav nici în setul al doilea, dar l-a câştigat pentru că a greşit mai puţin şi pentru că adversara a jucat mai slab. Dodin şi-a revenit miraculos în decisiv, set în care ambele sportive au evoluat la un nivel mai ridicat. Din fericire pentru jucătoarea română, care a fost chinuită aproape tot timpul de dureri în zona cervicală, sprintul final i-a aparţinut şi, spre deosebire de meciul din semifinalele de la Indian Wells, cu Naomi Osaka, nu a fost părăsită de spiritul de luptătoare, atât de des arătat.

În decisiv, Halep s-a enervat, a dat cu racheta de pământ, iar publicul a fluierat-o, în timp ce arbitrul i-a dat un avetisment. Din acel moment, ea a devenit mai bună în joc şi mai dispusă la efort, câştigând o partidă complicată.

La început, Dodin a condus cu 2-0 şi 30-0, înainte ca Simona Halep să revină şi să egaleze la 2. Evoluţia ceva mai bună a româncei nu a continuat, astfel că adversara ei s-a desprins la 5-2, după un break în ghemul al şaselea, apoi a închis setul cu 6-3, în 39 de minute.

După primul set, Halep a acuzat probleme la musculatura gâtului şi a chemat asistenţă medicală. A repetet această solicitare, la 2-1, în setul secund, pe care l-a început mai bine. Liderul WTA a reuşit break-ul în ghemul al doilea, dar a pierdut repede avantajul, Dodin răspunzând cu un rebreak şi egalând ulterior la 2. Halep s-a mai desprins o dată la două ghemuri, cu break la 3-2, dar din nou nu şi-a frunctificat serviciul în ghemul următor. A făcut-o totuşi după un rebreak şi a pus capăt setului cu 6-3, după o oră şi 13 minute.

În decisiv, Dodin şi-a regăsit jocul, "pierdut" în setul al doilea, şi s-a aflat din nou la conducere. Ea a reuşit prima break-ul, la 2-1, dar nicio jucătoare nu şi-a fructificat serviciul în următoarele trei ghemuri. Scorul a devenit 4-4, înainte ca Halep să mai câştige o dată pe serviciul rivalei, la 5-5, şi apoi meciul, după 7-5 şi după două ore şi şase minute de joc.

Dodin s-a retras în ultimul tur al calificărilor, abandonând partida cu americanca Alison Riske, la 1-6. Jucătoarea franceză a ajuns pe tabloul principal, după retregerea sportivei elveţiene Belinda Bencic.

Halep va evolua în turul al treilea cu poloneza Agnieszka Radwanska, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 30, care a trecut, cu 6-3, 7-6 (4), de belgianca Alison Van Uytvanck, locul 51 WTA, într-o oră şi 49 de minute. Scorul întâlnirilor directe Halep - Radwanska este de 5-5.

Premiul pentru participarea în turul trei pe tabloul de simplu la Miami Open este de 47.170 de dolari şi 65 de puncte.

Halep a jucat anul trecut în sferturi la Miami, când a fost eliminată de brtianica Johanna Konta, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2. Cea mai bună performanţă înregistrată în Florida de liderul WTA a fost în 2015, când a ajuns în semifinale, fază în care a fost învinsă de americanca Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.