Simona Halep apreciază că a făcut un turneu aproape de nota 10, la Melbourne

Simona Halep apreciază că a făcut un turneu aproape de nota 10, la Melbourne

Simona Halep şi-a apreciat aproape de nota zece evoluţia de la actuala ediţie a Australian Open, competiţie la care a fost eliminată în optimi, după ce anul trecut a jucat finala.

"Aproape de 10. Am curajul să spun asta, deoarece mi-am asumat riscul de a sta acasă şi pentru că nu m-am pregătit la cel mai înalt nivel în tenis. Dar nu am jucat rău. Iau doar părţile pozitive", a declarat Halep, rugată fiind să-şi evalueze prestaţia de la Melbourne, potrivit WTA Insider.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de americanca Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale Australian Open. Aceasta a fost a noua victorie a americancei de 37 de ani, câştigătoare a 23 de turnee de grand slam, de şapte ori la Melbourne, în zece meciuri jucate în carieră cu Simona Halep.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră