Serena Williams a declarat că meciul cu Simona Halep i-a dat o mare încredere şi că i-a arătat faptul că se poate lupta în continuare pentru trofee.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În primul rând, acest meci spune clar că tenisul feminin este incredibil. Este la cel mai înalt nivel, cum nu l-a mai atins vreodată. Bineînţeles, sunt cea mai mare avocată a acestui tenis feminin, dar cred cu adevărat, din toată inima, că se joacă bine şi este greu pentru toată lumea. Am muncit foarte mult pentru a reveni. Am impresia că în fiecare zi, în fiecare meci, în fiecare turneu învăţ ceva. Găsesc asta ca fiind pasionant. Cred că azi am învăţat că aş putea, că ar trebui să mă bat pentru titluri. Nu sunt decât zece luni de la revenirea mea. Nu am jucat multe turnee pană acum, dar încerc să joc cel mai bine şi cred că voi reuşi. Nu ştiu când, dar ştiu că voi reuşi", a declarat Williams, potrivit lequipe.fr.

Ea spune că meciul cu Halep nu s-ar fi încheiat în favoarea româncei dacă aceasta ar fi reuşit break-ul la 3-2, în decisiv. 

"Nu pot spune că s-a jucat acolo (n.r. - la 3-2 pentru Halep). În acel moment, mă gândeam doar să încerc să câştig fiecare punct. Am jucat cu adevărat bine în primul set. Nu ştiu dacă este cel mai bun tenis pe care l-am jucat. Sincer, nu-mi amintesc toate meciurile, dar probabil. Cel puţin, asta îţi arată că tu trebuie să fii capabil de a juca bine două seturi. Nu poţi juca bine doar un set sau şase ghemuri. Trebuie să arăţi această intensitate, aceste nivel la fiecare punct, în fiecare ghme, până la finalul meciului", a spus Williams.

Despre viitoarea ei adversară, Karolina Pliskova, americanca a declarat: "Am avut meciuri bune una împotirva celeilalte. M-a bătut o dată. Este o jucătoare care luptă, care serveşte bine şi care joacă bine. Va trebui să returnez bine, dar sunt pregătită. Ea este pregătită şi eu sunt. Vom vedea."

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de americanca Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale Australian Open. Aceasta a fost a noua victorie a americancei de 37 de ani, câştigătoare a 23 de turnee de grand slam, de şapte ori la Melbourne, în zece meciuri jucate în carieră cu Simona Halep.

În faza următoare, Serena Williams va evolua cu Karolina Pliskova din Cehia, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.