Prezent la Campionatele Balcanice pentru seniori din aceste zile, la Cluj-Napoca, preşedintele World Athletics, Lord Sebastian Coe, a lăudat Cluj Arena şi a anunţat că aceasta va fi şi gazda Campionatelor Europene pe echipe, din 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Oraşul oferă o infrastructură sportivă extraordinară. Organizarea Campionatelor Balcanice este un preambul pentru ediţia de anul viitor a Campionatelor Europene pe echipe. E un stadion magnific, păcat că spectatorii nu au acces la acest spectacol sportiv. Sper din suflet că anul viitor, la Europenele pe echipe, tribunele să fie pline”, a spus Lord Sebastian Coe, în cadrul conferinţei oficiale de presă, de sâmbătă.

La competiţia de la Cluj-Napoca, una care este considerată de anvergură, având în vedere calendarul sărac din cauza pandemiei, sunt prezenţi la start peste 300 de sportivi din Bulgaria, Ucraina, Armenia, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia, Turcia, Bosnia şi Herţegovina şi România.

Cele două zile de concursuri se bucură de prezenţa Lordului Sebastian Coe, preşedintele World Athletics, precum şi de cea a lui Dobromir Karamarinov,  preşedintele Federaţiei Bulgare de Atletism, al Asociaţiei Balcanice a Federaţiilor de Atletism şi preşedinte interimar al European Atletics.

România este reprezentată la această competiţie de o delegaţie formată din 64 de atleţi (28 la feminin şi 36 la masculin), în frunte cu patru dintre cei cinci sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Alin Firfirică (disc), Florentina Iuşco (lungime), Claudia Bobocea (1.500 m) şi Daniela Stanciu (înălţime).

Ediţia din 2020, de pe Cluj Arena, este a 73-a în aer liber rezervată seniorilor. România a găzduit, de-a lungul vremii, nouă ediţii: 1937, 1947 – ed. Neoficială, 1959, 1964, 1970, 1975, 1983 şi 2002, toate la Bucureşti, 2014, 2015 şi 2016, la Piteşti.

Organizatorul acestor întreceri este ABAF (Asociaţia Balcanică a Federaţiilor de Atletism) şi numără în prezent 21 de membri: Albania, Armenia, Austria, Azerbaidjan, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Georgia, Grecia, Israel, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Slovenia, Serbia, San Marino, Turcia, Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.