Prefectura Alba: Investiţie de aproape 8 milioane de euro pentru reluarea producţiei de sare recristalizată la Ocna Mureş / Sunt în curs de elaborare studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic

Prefectura Alba: Investiţie de aproape 8 milioane de euro pentru reluarea producţiei de sare recristalizată la Ocna Mureş / Sunt în curs de elaborare studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic

Prefectul judeţului Alba, Corneliu Mureşan, a discutat, în cadrul a două întâlniri desfăşurate la Bucureşti, cu directorul general al SALROM, Constantin Dan Dobrea, şi cu ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel-Cătălin Zamfir, despre proiectul de reluare a producţiei de sare recristalizată la Ocna Mureş.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Prefectura Alba, proiectul prevede o investiţie de aproape 8 milioane de euro, crearea a aproximativ 45 de noi locuri de muncă şi o producţie anuală estimată la aproape 50.000 de tone de sare.

”Investiţia vizează repunerea în exploatare a unei sonde, achiziţionarea unei instalaţii de recristalizare de ultimă generaţie şi a unor linii complet automatizate pentru ambalarea sării în cutii şi pungi. În prezent, sunt în curs de elaborare studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, cu termen de finalizare la începutul anului 2027. Ulterior, urmează derularea procedurii de achiziţie”, se arată în comunicat.

Prefectul Corneliu Mureşan a transmis că reluarea producţiei de sare la Ocna Mureş este un proiect care poate aduce beneficii întregii comunităţi.

”Vorbim despre noi locuri de muncă, despre oportunităţi pentru firmele locale şi despre continuarea unei tradiţii importante pentru acest oraş. Informaţiile primite în cadrul discuţiilor de la Bucureşti sunt încurajatoare. Voi urmări evoluţia proiectului şi voi susţine dialogul dintre autorităţile locale, SALROM şi minister, pentru ca demersurile necesare să avanseze”, a declarat Corneliu Mureşan.

Pe lângă locurile de muncă prevăzute în producţie, investiţia poate genera activitate economică şi oportunităţi de angajare pentru furnizori, transportatori şi alte firme care vor asigura serviciile necesare.

Reluarea producţiei de sare recristalizată ar contribui la valorificarea unei resurse locale importante şi la revitalizarea unei activităţi cu tradiţie în Ocna Mureş.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră