Ministrul Apărării afirmă că o navă a fost lovită de o dronă, în Marea Neagră: Nu sunt răniţi sau pierderi de vieţi omeneşti

Ministrul Apărării afirmă că o navă a fost lovită de o dronă, în Marea Neagră: Nu sunt răniţi sau pierderi de vieţi omeneşti

Ministrul Apărării, Radu Oprea, afirmă că o navă a fost lovită, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de o dronă, în Marea Neagră. ”Nu sunt răniţi sau pierderi de vieţi omeneşti”, precizează el.

”Suntem informaţi tot timpul, am fost informaţi şi azi-noapte, am fost informaţi despre faptul că a fost lovită de o dronă, nu sunt răniţi sau pierderi de vieţi omeneşti acolo”, a afirmat ministrul Radu Oprea, sâmbătă.

El a menţionat că nu poate oferi foarte multe detalii.

”Suntem împreună în contact şi cu colegii de la Marina Militară şi cu MAI-ul, cu Paza de Coastă. Funcţionează această cooperare interinstituţională în România astfel încât să preîntâmpinăm, în măsura posibilului, şi în acelaşi timp să fim aproape şi să salvăm vieţile omeneşti dacă este cazul. Aţi văzut că au fost şi intervenţii de acest tip”, a adăugat el.

El a menţionat că pentru Tulcea au fost şi vineri două alerte, în două zone ale judeţului.

”Vedem dronele care se apropie de România, de spaţiul aerian românesc sau pe apă, intervenind de fiecare dată când este cazul, se ridică avioane din… fie româneşti, fie spaniole, pentru că ele sunt astăzi în Poliţia Aeriană, inclusiv elicoptere, intervenim de fiecare dată, încercând, dacă este cazul, să vedem, să preîntâmpinăm şi apoi, dacă este cazul, să şi angajăm ţintele din punct de vedere cinetic. Aţi văzut piloţii români cu cele şase drone doborâte până astăzi sunt eroi, daca vreţi, în cadrul forţelor NATO pentru că au cele mai multe astfel de reuşite. Nu cred că ne dorim să avem astfel de reuşite, dar în acelaşi timp este bine că îi vedem că sunt pregătiţi şi că pot face faţă oricărei misiuni”, a afirmat Radu Oprea.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră