Jucătoarea Sara Errani, suspendată zece luni pentru dopaj, a fost selecţionată în echipa Italiei pentru întâlnirea cu Elveţia, de la Biel/Bienne, din turul I al Grupei Mondiale II a Cupei Federaţiei (9-10 februarie).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Errani, 31 de ani, acum pe locul 122 WTA, dar fostă numărul 5 mondial la simplu, în 2013 şi numărul 1 la dublu, în 2012, a fost suspendată două luni, începând din 3 august 2017, după ce a fost depistată pozitiv cu letrozol la un control antidoping.

Italianca a explicat că mama ei suferă de cancer la sân şi ea i-a contaminat mâncarea cu medicamentul Femara, care conţine letrozol. Explicaţia a fost parţial acceptată de ITF, care a suspendat-o doar două luni, dar finalista turneului de la Roland Garros din 2012 a făcut apel la TAS, pentru că pierduse toate punctele şi premiile obţinute între 16 februarie şi 7 iunie 2017. Pe de altă parte, agenţia antidoping italiană a făcut de asemenea apel, cerând doi ani de suspendare.

În iunie 2018, şi TAS a considerat greşeala sportivei ca fiind de o gravitate redusă, dar necesită o suspendare mai mare, de zece luni. Sancţiunea a inclus şi cele două luni de suspendare efectuate în 2017, atfel că pedeapsa expiră în februarie şi jucătoarea se poate întoarce la activitatea sportivă.

Alături de Errani au mai fost convocate Camila Giorgi, Martina Trevisan, Jasmine Paolini şi Deborah Chiesa. Elveţia le are în echipă pe Belinda Bencic, Stefanie Voegele, Viktorija Golubic, Timea Bacsinszky şi Jil Teichmann.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.