Sâmbătă, s-au reluat campionatele întrerupte de pandemia de coronavirus şi în Ungaria, Cehia şi Armenia, după ce săptâmâna trecută şi în urmă cu două săptămâni s-a jucat fotbal din nou în Germania, respectiv Insulele Feroe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Cehia, Slova Liberec, echipa lui Alexandru Băluţă, a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 2-0, de FC Teplice. Băluţă a evoluat primele 56 de minute ale jocului. 

Această partidă a fost o restanţă din etapa a XXIII-a. Meciurile din etapa a XXV-a a campionatului ceh de fotbal vor avea loc marţi şi miercuri.

În Ungaria, unde nu s-a mai jucat din 14 martie, liderul Ferencvaros şi-a consolidat poziţia, după victoria cu 2-1, obţinută, pe teren propriu, cu Debrecen. Şi acest meci a fost o restanţă, din prima etapă. Miercuri se mai joacă o altă restanţă, Ujpest - Ferencvaros, iar etapa curentă, a XXVI-a, va avea loc începând de vinerea viitoare.

La meciul de sâmbătă, de pe Groupama Arena, gazdele au plasat în tribune 5.000 de cartoane cu figurile unor fani, iar prin staţia de amplificare a stadionului au fost transmise mesaje de încurajare din partea suporterilor.

Tot sâmbătă, au avut loc în Ungaria manşele tur ale semifinalelor cupei, Mezokovesd-Zsory - MOL Fehervar, scor 1-1, şi MTK Budapesta - Honved, scor 0-0.

Şi în Armenia fotbalul a revenit, disputându-se meciuri din etapa a XVIII-a, Shirak - Lori, scor 1-2, şi Piunik Erevan - Ararat-Armenia, scor 0-3.

După ce campionatul a fost întrerupt la jumătatea lunii martie, formaţiile armene au putut relua antrenamentele la 23 aprilie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.