Tadej Pogacar s-a retras din Vuelta a España după o căzătură teribilă în etapa a opta - VIDEO

Tadej Pogacar s-a retras din Vuelta a España după o căzătură teribilă în etapa a opta - VIDEO

Tadej Pogacar (UAE Team Emirates-XRG) s-a retras sâmbătă din Vuelta a España după ce o căzătură teribilă, survenită la 31 km de linia de sosire a etapei a opta, pe un traseu plat, i-a provocat leziuni la umăr şi la faţă, relatează The Guardian.

Liderul cursei a câştigat cinci titluri în Turul Franţei şi unul în Giro d’Italia şi îşi propusese să obţină prima sa victorie la general în cursa spaniolă de 21 de zile, pentru a se alătura unui grup de elită care a câştigat toate cele trei mari tururi.

Pogacar a căzut după ce s-a ciocnit uşor de un alt ciclist şi a pierdut controlul asupra ghidonului. În timp ce întreaga sa echipă îl aştepta şi plutonul continua fără ei, Pogacar a încercat să se urce din nou pe bicicletă după câteva minute, dar a strigat „nu” şi a făcut o grimasă de durere când a atins bicicleta.

A fost apoi condus la o ambulanţă, în timp ce coechipierii săi au pornit pe drum spre linia de sosire de la Xeraco, lângă Valencia. „Din păcate, Tadej Pogacar a fost nevoit să se retragă... în urma unei căzături în etapa a opta”, a postat ulterior echipa UAE Team Emirates pe X, confirmând retragerea ciclistului lor.

Slovenul conducea cu un avans de 3 minute şi 50 de secunde faţă de spaniolul Enric Mas, aflat pe locul al doilea, iar aceasta este prima dată când ciclistul în vârstă de 27 de ani nu reuşeşte să termine un tur important. Mas se afla cu un minut înaintea compatriotului lui Pogacar, fostul campion Primoz Roglic, în timp ce austriacul Felix Gall era la încă 11 secunde în urmă.

Mas (Movistar) a preluat tricoul roşu după etapa a opta, devenind primul spaniol care conduce Vuelta de la Jesus Herrada în 2018. Gall (Decathlon CMA CGM) urcă pe locul al doilea în clasamentul general, la un minut şi 11 secunde în urma lui Mas, dar cu 22 de secunde avans faţă de Roglic.

Pe podium, un Mas cu o expresie posomorâtă a acceptat tricoul roşu, dar nu l-a îmbrăcat, ţinându-l în schimb în faţa sa. „Sper să-şi revină repede”, a spus el referindu-se la Pogacar. „Mai avem câteva curse de disputat şi sper că va fi în formă bună pentru ele.”

În iulie, Pogacar s-a alăturat unui grup select de câştigători de cinci ori ai Turului Franţei, alături de Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault şi Miguel Induráin. El este cel mai tânăr ciclist care a câştigat cinci Tururi, cu mai mult de un an mai tânăr decât era Merckx când a realizat aceeaşi performanţă, şi este primul care a terminat pe podium şapte ani la rând. De asemenea, este singurul ciclist care a urcat pe podium în nouă mari tururi consecutive.

Bryan Coquard (Cofidis) a câştigat etapa după ce mai mulţi ciclişti au căzut într-un alt accident în ultimul kilometru. Mads Pedersen a terminat pe locul al doilea, iar Jordi Meeus pe locul al treilea. Cursa continuă cu o etapă montană de 187,5 km de la Villajoyosa la Alto de Aitana, duminică, înainte de o zi de odihnă luni.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră