Oana Ţoiu, despre legea ANI: Mai sunt 30 de zile în care România poate şi să primească banii din PNRR şi să îndrepte această eroare profundă. Se poate adopta legea nouă depusă de USR în Parlament / Preşedintele putea să fie un aliat mai bun

Oana Ţoiu, despre legea ANI: Mai sunt 30 de zile în care România poate şi să primească banii din PNRR şi să îndrepte această eroare profundă. Se poate adopta legea nouă depusă de USR în Parlament / Preşedintele putea să fie un aliat mai bun

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a declarat sâmbătă, despre legea ANI, că mai sunt 30 de zile în care România poate şi să primească banii din PNRR şi să îndrepte această eroare profundă, ea precizând că se poate adopta legea nouă depusă de USR în Parlament. Despre promulgarea de către preşedinte a legii, Ţoiu a arătat că ”preşedintele putea să fie un aliat mai bun”.

”Poziţia mea faţă de legea ANI, poziţia noastră, ca echipă USR, poziţia multor experţi şi, de altfel, da, şi preşedintele ştie opinia mea legat de asta, este că această lege este neconstituţională, vorbeşte de o aplicare faţă de o faptă trecută, dar, dincolo de asta, este un moment foarte complicat pentru istoria României. (..) Din păcate, acest precedent al unei legi care atacă direct un oponent politic are efecte nu doar asupra lui Dominic Fritz, sau asupra USR-ului, (..) ci are un efect de descurajare a celor care vor să stea drepţi, bazându-se pe faptul că există nişte arbitri neutri”, a declarat ministrul interimar de Externe Oana Ţoiu, la Digi24, despre legea ANI care a fost promulgată de preşedinte şi în baza căreia mandatul de primar al preşedintelui USR Dominic Fritz va înceta în 30 de zile.

Ea a menţionat că mai sunt 30 de zile în care România poate şi să primească banii pe jalonul PNRR, şi să îndrepte această eroare profundă care va intra în manualele de istorie de acum încolo.

”Se poate adopta legea nouă depusă de noi, USR, în Parlament. Parlamentul încă are timp să adopte legea corectă, depusă de noi şi să redea, inclusiv internaţional, respectul faţă de statul de drept din România. Putem să avem şi cele 770 de milioane de euro din jalonul PNRR, şi un stat de drept functional, pentru care au muncit generaţii întregi”, a subliniat Ţoiu.

Întrebată dacă a dezamăgit preşedintele că a semnat legea, Ţoiu a precizat că există o soluţie pentru România, legea depusă deja de USR în Parlament, care asigură şi resursele financiare, şi protejarea statului de drept, şi o reputaţie internaţională care nu pune sub semnul întrebării felul în care funcţionează statul de drept în România.

”Şi da, cred că preşedintele putea să fie un aliat mai bun al acestei direcţii”, a mai spus Oana Ţoiu.  

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră