Naţionala de tineret a României debutează, miercuri, la Campionatul European, unde va juca în grupa A, cu Ţările de Jos, Ungaria şi Germania. În primul meci, tricolorii mici conduşi de Adrian Mutu vor întâlni Ţările de Jos. Naţionala României se află pentru a doua oară consecutiv la un turneu final, după ce în 2019 a ajuns până în semifinale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Partida va avea loc pe arena Új Bozsik din Budapesta. Arena este nouă şi va fi inaugurată cu ocazia Campionatului European.

Cu o capacitate de 8.200 de locuri, stadionul va fi ulterior casa lui Honved Budapesta. Poartă numele lui József Bozsik, fost international maghiar cu 101 selecţii la prima reprezentativă şi 11 goluri marcate. Acesta a jucat în cariera sa doar la Honved Budapesta, între 1943 şi 1962, adunând 477 de partide.

Meciul României cu Ţările de Jos va fi arbitrat de elveţianul Sandro Schärer, ajutat de Stephane De Almeida şi Bekim Zogaj.

Rezervă va fi italianul Maurizio Mariani.

Portari: Andrei Vlad (FCSB), Marian Aioani (Chindia Târgovişte), Mihai Eşanu (Dinamo Bucureşti);

Fundaşi: Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), Denis Haruţ (FCSB), Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), Andrei Chindriş (FC Botoşani), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Radu Drăguşin (Juventus/Italia), Raul Opruţ (AFC Hermannstadt), Radu Boboc (FC Viitorul);

Mijlocaşi: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Marco Dulca (Chindia Târgovişte), Răzvan Oaidă (FCSB), Cătălin Itu (CFR Cluj), Darius Olaru (FCSB), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Olimpiu Moruţan (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Măţan (Columbus Crew/SUA);

Atacanţi: George Ganea (FC Viitorul), Adrian Petre (UTA Arad).

Lotul Ţărilor de Jos:

Portari: Justin Bijlow (Feyenoord), Kjell Scherpen (Ajax), Maarten Paes (FC Utrecht);

Fundaşi: Sven Botman (LOSC Lille), Perr Schuurs (Ajax), Jurrien Timber (Ajax), Jordan Teze (PSV Eindhoven), Danilho Doekhi (Vitesse), Mitchel Bakker (PSG), Tyrell Malacia (Feyenoord), Deyovaisio Zeefuik (Hertha BSC);

Mijlocaşi: Teun Koopmeiners (AZ Alkmaar), Abdou Harroui (Sparta Rotterdam), Ludovit Reis (VfL Osnabrück) Jurgen Ekkelenkamp (Ajax), Dani de Wit (AZ Alkmaar);

Atacanţi: Noa Lang (Club Brugge), Justin Kluivert (RB Leipzig), Cody Gakpo (PSV Eindhoven), Javairô Dilrosun (Hertha BSC), Ferdi Kadioglu (Fenerbahce), Myron Boadu (AZ Alkmaar), Brian Brobbey (Ajax);

Selecţioner: Erwin van de Looi.

Meciurile naţionalei de tineret vor fi transmise de TVR1.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.