Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, l-a învins, vineri, cu scorul de 6-1, 6-2, 6-4, pe australianul de 19 ani Alex De Minaur, locul 29 ATP, în turul al treilea al Australian Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nadal s-a impus la a şasea minge de meci avută, după un meci destul de lung, două ore şi 22 de minute, ţinând cont de scorul înregistrat.

În optimi, spaniolul îl va întâlni pe cehul Tomas Berdych, locul 57 ATP (19-4 la întâlniri directe, dar ultima datează din 2015). Fost numărul 4 mondial, Berdych face un bun turneu la Melbourne, eliminându-i până acum pe britanicul Kyle Edmund, locul 14 ATP şi cap de serie numărul 13, şi pe argentinianul Diego Schwartzman, locul 16 ATP şi cap de serie numărul 19.

În meciul cu Schwartzman, disputat tot vineri, Berdych s-a impus cu scorul de 5-7, 6-3, 7-5, 6-4, după trei ore de joc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.