Josep Maria Bartomeu, preşedintele clubului FC Barcelona, a criticat asistenţa video pentru arbitraj din LaLiga, fiind de părere că VAR-ul a avantajat mereu aceeaşi echipă, rivala Real Madrid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am văzut jocul de la Bilbao şi, deşi nu îmi place să o spun, am să repet că VAR-ul nu se foloseşte aşa cum trebuie. De când sezonul s-a reluat după criza Covid-19, nu a fost aplicat în mod egal, asta s-a reflectat în rezultate şi pare că favorizează mereu aceeaşi echipă", a afirmat el, potrivit BBC.

Antrenorul Realului, Zinedine Zidane, s-a declarat obosit de criticile pe care echipa lui le primeşte.

"În mod normal, nu vreau să discut despre aşa ceva, dar cred că este absurd să sugerezi că noi câştigăm întotdeauna datorită arbitrului", a spus el.

Real Madrid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Athletic Bilbao, în etapa a XXXIV-a a campionatului spaniol de fotbal LaLiga.

Sergio Ramos a marcat din penalti, în minutul 73, după ce lovitura de la 11 metri a fost dictată în urma consultării VAR.

În aceeaşi etapă, FC Barcelona a învins, tot duminică, în deplasare, cu scorul de 4-1 (3-1), formaţia Villarreal. În acest meci, cu ajutorul VAR a fost anulat un gol marcat de Messi, după ce s-a stabilit că Vidal era în ofsaid.

Real Madrid conduce în clasament, cu 77 de puncte, fiind urmată de FC Barcelona, cu 73 de puncte, când mai sunt de jucat patru etape în LaLiga.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.