Premier League: Eddie Howe, antrenorul echipei Newcastle United, a demisionat

Premier League: Eddie Howe, antrenorul echipei Newcastle United, a demisionat

Eddie Howe, antrenorul echipei Newcastle United, a demisionat cu efect imediat, au relatat, joi, BBC şi Sky Sports.

Antrenorul în vârstă de 48 de ani părăseşte clubul după cinci ani, timp în care a condus Newcastle către primul său trofeu naţional major în ultimii 70 de ani, câştigând Cupa Ligii în 2025.

De asemenea, a calificat clubul pentru Liga Campionilor în 2023 şi 2025.

Deşi clubul nu a făcut încă un anunţ oficial, Sky Sports a relatat că decizia a venit în urma discuţiilor dintre Howe şi conducerea lui Newcastle din ultimele 48 de ore.

Mai multe instituţii media britanice au relatat că Howe a informat clubul despre dorinţa sa de a lua o pauză de la rolul său de manager.

Un sezon dezamăgitor în Premier League

Plecarea sa vine după un sezon dezamăgitor în care Newcastle a terminat pe locul 12 în Premier League, după ce a suferit 17 înfrângeri în 38 de meciuri. 

Antrenorul german Matthias Jaissle, care conduce în prezent clubul saudit Al Ahli (Pro League), este dorit în locul lui Howe, potrivit Sky Sports.

Atât Al Ahli, cât şi Newcastle sunt deţinute de Fondul Public de Investiţii din Arabia Saudită.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră