Poliţiştii şi procurorii au făcut percheziţii într-o zonă turistică din judeţul Sibiu, după ce un cuplu a reclamat că a descoperit o cameră ascunsă în camera în care era cazat.
”La data de 27 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Avrig au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, la un imobil de pe raza localităţii Cornăţel, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violarea vieţii private. Din cercetările efectuate până în prezent de către poliţişti a reieşit faptul că, în contextul organizării unei petreceri, la o unitate de cazare de pe Valea Avrigului, două dintre persoanele participante ar fi descoperit, în camera unde erau cazate, dispozitive care ar fi putut permite înregistrarea de imagini video”, a transmis, miercuri seaăr, Poliţia Sibiu.
În urma percheziţiei domiciliare, poliţiştii au ridicat mai multe dispozitive electronice şi medii de stocare, în vederea completării materialului probator administrat în cauză.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Avrig, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor cauzei şi dispunerii măsurilor legale care se impun.
Un cuplu care a participat la o petrecere pe Valea Avrigului, zonă turistică cunoscută din judeţul Sibiu, a reclamat în spaţiul online că a descoperit în camera în care era cazat o cameră video.
O astfel de cameră ar fi fost descoperită şi într-o altă încăpere, unde erau cazate trei tinere.



























