Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat joi seară, după meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că nu este mulţumit de prestaţia jucătorilor săi, precizând că adversarii i-au arătat mai mult din ceea ce dorea el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Nu sunt mulţumit de prestaţia jucătorilor. Cred că principalul motiv este că n-au meciuri în picioare şi n-au ritm. Nu a fost ce trebuie în seara asta, echipa. Primele cinci minute a fost bine, restul a fost dezastru. Chiar dacă sunt jucători care au jucat mai puţin, trebuia să îmi arate ceva. Mai mult mi-au arătat cei de la U Cluj. A fost un meci slab şi rezultatul nu ştiu dacă ne ajută la ceva, în acestă competiţie trebuie să câştigăm toate meciurile. Prea multe ocazii a avut adversarul. Ei au vrut, dar neavând ritmul jocului n-au făcut faţă intensităţii. Singurul lucru pozitiv este că nu am pierdut, dar aşteptam mult mai mult de la jucători mei şi sper ca la următorul joc să nu mă dezamăgească aşa cum au făcut-o azi. Am vrut să fac 7 schimbări la pauză, 8, dar n-aveam cum”, a spus Petrescu la Prima Sport.

Fomaţia CFR Cluj a remizat, joi seară, scor 1-1, cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din prima etapă a grupei C a Cupei României Betano.

Au marcat Birligea ‘3 pentru CFR Cluj şi Roger ’64 (autogol) pentru Universitatea Cluj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.