Aproximativ 520 de etiopieni - condamnaţi la moarte cu privire la trafic de droguri - aşteaptă să fie executaţi în Arabia saudită, potrivit Guvernului din Tigay, o regiune situată în nordul Etiopiei, care le cere autorităţilor saudite ”clemenţă”, relatează AFP.
Potrivit organizaţiei nonguvernamentale (ONG) Amnesty International (AI), Arabia Saudită este a treia ţară ca număt de execuţii în perioada 2022-2025, după China şi Iran.
AFP a înregistrat peste 200 de execuţii în 2026.
Riadul anunţa miercuri că a executat doi etiopieni cu privire la trafic de droguri, la o săptămână după ce a executat alţi cinci etiopieni din acelaşi motiv.
Alţi cinci etiopieni au fost executaţi în iunie, iar cinci în iulie.
În total, în 2026, Arabia Saudită a executat 34 de etiopieni - cel mai mare număr de străini cărora li s-a aplicat pedeapsa capitală, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza anunţurilor oficiale.
”În Arabia Saudită, 520 de etiopieni au fost condamnaţi la moarte şi aşteaptă să fie executaţi (...). Majoritatea persoanelor care se află pe culoarul morţii provin din regiunea Tigray”, a denunţat joi, într-o conferinţă de presă, şeful Biroului Afacerilor Tineretului din cadrul Guvernului regional Tigray, Hayish Sibagadis.
”Cei care au fost condamnaţi la moarte au fost fie înşelaţi de către intermediari şi antrenaţi în traficul de droguri, fie însoţeau persoane care transportau droguri”, a declarat el.
”Majoritatea a fost judecată fără avocat, într-o limbă pe care nu o cunoaşte şi fără interpret”, şi-a exprimat regtetul acest cadru din Guvernul Tigray.
Etiopia, care întreţine bune relaţii cu Arabia Saudită, ar trebui să ceară Raidului ”să dea dovadă de clemenţă şi să le cruţe viaţa”, a comentat Hayish.
Guvernul federal etiopian, contactat de AFP, nu a răspuns.
Mii de etiopieni, care au venit în Arabia Saudită pe ”ruta de est”, o rută periculoasă între Cornul Africii şi petromonarhia de la Golful Persic - care trece prin Yemen - ocupă locuri de muncă calificate în regat.
ONG-ul Human Rights Watch (HRW) cere cu regularitate Arabiei Saudite să comute pedepsele cu moartea a zeci de etiopieni cu privire la infracţiuni ”neviolente” legate de droguri.
Însă Riadul consideră că pedeapsa capitală este necesră în vederea menţinii ordinii publice şi dă asigurări că este aplicată numai după epuizarea recursurilor.
Tigray este o regiune situată în nordul Etiopiei devastată de un război, în perioada 2020-2022, soldat cu cel puţin 600.000 de morţi, potrivit unor estimări ale Uniunii Africane (UA), luată ca bază de către mulţi experţi.
Sute de mii de persoane sunt în continuare depalsate în Tigray, unde confruntări sângeroase au fost reluate la sfârşitul lui septembrie.
Violenţele s-au atenuat, însă, în ultimele săptămâni.



























