Antrenorul CSU Craiova, Corneliu Papură, a declarat, duminică, după ce echipa lui a fost învinsă cu 1-0 de CFR Cluj, că penaltiul victoriei gazdelor a fost uşor acordat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"O să avem un meci complicat acasă, cu Viitorul, în cazul în care Viitorul va câştiga cu Astra. Îi felicit pe cei de la CFR Cluj, au avut un sezon bun, sunt pe primul loc, îi felicit. Dacă sunt pe primul loc, CFR merită titlul, e indiscutabil, faptele vorbesc, nu e nimic de zis. Cred că a fost acordat destul de uşor penaltiul, dar să nu ne legăm totuşi de o decizie, corectă sau nu. Imprtant era ca noi să marcăm şi am avut câteva situaţii bune, dar nu am reuşit să înscriem. Sunt la mâna noastră până la urmă, jucăm acasă şi trebuie să câştigăm. Cred că vom avea suportul publicului, jucăm acasă, cred că putem câştiga, sunt încrezător.  Noi trebuie să ne concentrăm pe ultimul meci, să uităm ce a fost în seara asta", a declarata Papură, la Telekom Sport.

Formaţia CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României pentru a cincea oară în istoria sa şi pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CSU Craiova. Cu o etapă înainte de final, CFR Cluj are cinci puncte avans faţă de ocupanta locului 2, FCSB. CFR Cluj a mai câştigat titlul de campioană în 2008, 2010, 2012 şi 2018. A marcat Culio '12 (p).

Luni, de la ora 20.30, se dispută ultimul meci al etapei a IX-a a play-off-ului, FC Viitorul - Astra Giurgiu.

Clasamentul play-off-ului cu o etapă rămasă de disputat este următorul: 1. CFR Cluj – 50 de puncte, 2. FCSB – 45 de puncte, 3. Universitatea Craiova – 36 de puncte, 4. FC Viitorul – 33 de puncte, 5. Astra Giurgiu – 24 de puncte, 6. Sepsi – 20 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.