Un moment de reculegere va fi ţinut la toate meciurile din Liga Naţiunilor, preliminarii EURO şi jocuri U21 în memoria lui Lennart Johansson, fostul preşedinte al UEFA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lennart Johansson, preşedinte UEFA în perioada 1990 – 2007, s-a stins din viaţă la vârsta de 89 de ani.

Născut la 5 noiembrie 1929, într-o suburbie a Stockholmului, a fost, pe rând, preşedinte la AIK Solna, preşedinte al Federaţiei Suedeze de Fotbal (1984-1991). A fost ales al cincilea preşedinte UEFA la Congresul din Malta din 1990.

Sub conducerea sa, UEFA a relansat cea mai importantă competiţie intercluburi de pe continent, Liga Campionilor.

A fost numit preşedinte de onoare al UEFA în 2007 şi a continuat să participe la întâlniri ale Comitetului Executiv al forului continental.

„Noi, UEFA, şi întreg fotbalul european suntem îndureraţi după dispariţia lui Lennart Johansson. Sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi”, a fost mesajul preşedintelui UEFA, Aleksander Čeferin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.