Nicuşor Dan, după convorbirea cu preşedinta Bulgariei, despre atacul cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagre: Pun în pericol nu numai transportul maritim din regiunea noastră, ci şi aprovizionarea agricolă vitală către alte continente

Nicuşor Dan, după convorbirea cu preşedinta Bulgariei, despre atacul cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagre: Pun în pericol nu numai transportul maritim din regiunea noastră, ci şi aprovizionarea agricolă vitală către alte continente

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, miercuri, după convorbirea cu preşedinta Bulgariei, despre atacul cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagre, că acestea pun în pericol nu numai transportul maritim din regiunea noastră, ci şi aprovizionarea agricolă vitală către alte continente. Şeful statului anunţă că au convenit ca România şi Bulgaria să colaboreze strâns pentru a promova măsuri mai ferme de combatere a dronelor în cadrul UE şi al NATO, în vederea asigurării siguranţei transportului maritim comercial în Marea Neagră.

”Am avut o discuţie telefonică foarte fructuoasă cu preşedinta Bulgariei, Iliana Iotova, cu privire la recentul atac cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, în largul coastelor bulgare, precum şi la celelalte incidente care au afectat transportul maritim şi infrastructura din apele teritoriale române”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe platforma X. 
 
Potrivit lui Nicuşor Dan, ”aceste atacuri cu drone sunt consecinţe directe ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei şi pun în pericol nu numai transportul maritim din regiunea noastră, ci şi aprovizionarea agricolă vitală către alte continente”. 
 
”Am convenit ca România şi Bulgaria să colaboreze strâns pentru a promova măsuri mai ferme de combatere a dronelor în cadrul UE şi al NATO, în vederea asigurării siguranţei transportului maritim comercial în Marea Neagră”, subliniază şeful statului. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră