Gardienii Revoluţiei iraniene anunţă miercuri că o navă a luat foc şi s-a scufundat după ce a lovit o mină, în Strâmtoarea Ormuz, care se află în centrul Războiul din Iran, relatează AFP.
Iranul revendică controlul acestei căi comerciale strategice, traversată înaintea războiului cu Statele Unite de o cincime dintre hidrocarburile moondiale, şi ia drept ţintă nave care încearcă să o traverseze fără o autorizaţie a Teheranului.
”Un portcontainer care a încălcat regulile şi a încercat să traverseze Strâmtoarea Ormuz pe o cale neautorizată şi periculoasă a lovit o mină care a explodat”, anunţă Marina Gardienilor Revoluţiei.
În urma unui incendiu, nava, care transporta peste 2.500 de contaunere, ”s-a scufundat” în apele din sudul Strâmtorii Ormuz, precizează într-un comunicat Gardienii Revoluţiei.
Imagini difuzate de puternica armată ideologică a republicii islamice arată o coloană de fum negru ridicându-se dintr-o navă şi zeci de containere căzute în apă care plutesc la supafaţă.
Înaintea Războiului din Iran, lansat la 28 februarie de către Statele Unite şi Israel, strâmtoarea era traversată liber, fără nicio autorizaţie.
Teheranul invocă în prezent motive de secutitate şi de suveranitate în impunerea acestei autorizaţii.
Ca represalii la această închidere a Strâmtorii Ormuz, Statele Unite au impus la rândul lor o blocadă porturilor iraniene şi escortează tot mai multe petroliere care traversează strâmtoarea.
Săptămâna aceasta, comandantul Marinei Gardienilor Revoluţiei, amiralul Ali Ozmai, ameninţa că orice navă care îşi va dezactiva sisteme de navigaţie va fi considerată drept ”ostilă” şi se expune unor represalii.


























