Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Eugen Neagoe, a declarat luni seară, după meciul cu Rapid, scor 3-2, că pentru formaţia sa este foarte dificil să încheie campionatul pe locul trei, deoarece consideră că Farul nu o va încurca pe CFR Cluj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înaintea ultimei etape, CFR Cluj, locul trei, are 42 de puncte, în timp ce Universitatea Craiova, care este pe poziţia a patra, are 40. În ultima etapă, CFR Cluj va juca pe teren propriu cu Farul, iar Universitatea Craiova va întâlni acasă echipaa Sepsi.

A fost un joc frumos. Băieţii noştri merită felicitări pentru că au reuşit să marcheze două goluri în inferioritate numerică. Au dat dovadă de maturitate, au făcut un efort foarte mare. Este o victorie foarte frumoasă şi importantă. Sincer, locul trei este foarte greu. Dacă nu reuşeau să câştige la Sfântu Gheorghe, da. Dar nu cred că se vor încurca în ultima etapă. E normal ca jucătorii importanţi ai Farului să intre în vacanţă, pentru că mai au un meci care nu contează pentru ei. Vor juca doar pentru imaginea lor, sunt convins că cei de la Farul se vor respecta. Dar nu va juca aceeaşi echipă care a jucat împotriva FCSB-ului. Voi fi suporterul Farului şi îi felicit. Voi fi fanul lor duminică la acel joc de la Cluj. Pe noi ne aşteaptă o partidă grea. În primul rând mă gândesc că noi trebuie să facem ce putem să câştigăm. Meritam să ne batem la campionat, dacă ne uităm la partidele pe care le-am disputat în play-off”, a spus Neagoe.

Formaţia FC Rapid a fost învinsă, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), de echipa Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a noua play-off-ului Superligii.

Învingătorii au rămas în inferioritate numerică în minutul 47, când a fost eliminat Căpăţînă.

Pentru craioveni au marcat Ivan ’42 (penalti), ’52 şi Creţu ’65. FC Rapid a înscris prin Dugandzic, în minutele 33 şi 59, ambele goluri din penalti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.