European Leagues (EL), organism care coordonează activitatea ligilor profesioniste din 37 de ţări europene, a avut vineri Adunarea Generală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit lpf.ro, principalul punct pe ordinea de zi au fost alegerile pentru Comitetul Executiv, for în care cele mai puternice şase ligi din Europa aveau deja un loc garantat.

Votul s-a făcut pentru alte şase locuri prevăzute în organigramă, iar pe unul dintre ele a fost aleasă în unanimitate Liga Profesionistă de Fotbal, reprezentată de Robert Pongracz, vicepreşedinte LPF.

În Comitetul Executiv al European Leagues, România va fi alături de Anglia, Spania, Germania, Italia, Franţa, Portugalia, Rusia, Danemarca, Suedia, Elveţia şi Polonia.

"Sunt foarte bucuros că am putut convinge, cu ideile şi pregătirea noastră, toate ligile membre, mari şi mici, să ne acorde încrederea unui mandat în Comitetul Executiv al EL. În următorii patru ani, vom încerca să dezvoltăm poziţiile ligilor profesioniste din ţările care au un fotbal mai puţin dezvoltat. Ligile profesioniste din Europa încep de acum un drum nou, în care dorim să stabilim principii şi reguli la nivel naţional şi internaţional, care să aibă impact în dezvoltarea cluburilor de fotbal. Mai concret, ligile de fotbal din fiecare ţară vor trebui să fie consultate în orice subiect care poate avea repercusiuni asupra buna funcţionalitate a cluburilor pe care le reprezintă! Mă bucur foarte mult că am auzit exact aceeaşi idee venind şi din partea domnul Javier Tebas, preşedintele Ligii Profesioniste din Spania", a declarat Robert Pongracz la terminarea Adunării Generale a EPFL.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.