Atacantul Claudiu Keşeru a fost supus unei artroscopii la genunchi şi va reveni pe teren la finalul lunii iulie, a anunţat, marţi, clubul său, Ludogoreţ Razgrad.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Atacantul Ludogorets Claudiu Keşeru a suferit o artroscopie reuşită la genunchi pentru curăţarea meniscului deteriorat. Intervenţia chirurgicală a fost realizată de profesorul dr. Anton Georgiev la Spitalul Sofiamed, marţi dimineaţă. După externare, internaţionalul român îşi va continua recuperarea la Razgrad. Keşeru va fi apt de joc la startul sezonului viitor al Ligii Efbet, care începe în a doua jumătate a lunii iulie", se arată în comunicatul citat.

Keşeru, 33 de ani, s-a accidentat la 5 iunie, în meciul Levski Sofia - Ludogoreţ, primul după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus, dar a continuat să joace. De atunci, el a mai evoluat în două partide, ultima dată duminică, pentru a-şi ajuta echipa să câştige un nou titlu în Bulgaria.

Claudiu Keşeru are 19 partide în acest sezon al campionatului bulgar şi 12 goluri marcate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.