Pilotul spaniol Juan Mir (Suzuki) a câştigat primul său titlu de campion mondial la MotoGP, la vârsta de 23 de ani şi cu o etapă înaintea finalului sezonului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mir a ocupat locul 7, duminică, în a doua cursă de la Valencia, a XIII-a etapă a Campionatului Mondial de MotoGP şi, cu 171 de puncte, nu mai poate fi ajuns în fruntea clasamentului piloţilor. El este urmat de italianul Franco Morbidelli, cu 142 de puncte, şi de spaniolul Alex Rins, cu 138 de puncte.

Suzuki, cu 309 puncte, este campioană mondială la constructori, fiind urmată de Petronas Yamaha, 230, şi KTM, 209.

Spaniolul, campion mondial în Moto3, în 2017, este în MotoGP din 2019, iar anul trecut a ocupat locul 12 în ierarhia piloţilor. În actualul sezon, el a trimufat doar într-o cursă, etapa trecută, la MP al Europei, desfăşurat tot pe circuitul Ricardo Tormo de la Valencia, şi a fost de trei ori pe locul 2 şi de alte trei ori pe locul 3.

Grand Premio Motul de la Comunitat Valenciana a fost câştigat de italianul Franco Morbidelli (Yamaha). El a fost urmat de australianul Jack Miller (Ducati) şi de spaniolul Pol Espargaro (KTM).

Ultima etapă, Marele Premiu al Portugaliei, va avea loc la 22 noiembrie, pe circuitul de la Portimao.

Sezonul 2020 s-a desfăşurat cu număr redus de curse, 14, din cauza pandemiei de coronavirus. Favoritul competiţiei, sextuplul campion mondial Marc Marquez (Honda), nu a mai evoluat din etapa I, din cauza unei accidentări la braţul drept.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.