Jesus Owono, portarul echipei Andorra, se gândeşte să se retragă din activitate după moartea lui Jesus de Miguel, atacantul formaţiei din Tenerife pe care l-a lovit violent în timpul unui meci.
Potrivit Mundo Deportivo, portarul echipei din Andorra (Divizia a II-a spaniolă) este profund marcat de decesul lui Jesus de Miguel, atacantul echipei Tenerife, cu care s-a ciocnit violent în timpul meciului dintre cele două echipe, lunea trecută.
Reanimat după ce a suferit un stop cardiorespirator, jucătorul a decedat a doua zi dimineaţă.
O veste care a aruncat lumea fotbalului în tristeţe. Iar pe Jesus Owono, în stare de şoc.
Ziarul catalan a intervievat-o pe Ana Maye, prezentată ca fiind o persoană de încredere a fotbalistului încă de la vârsta de 14 ani, care ocupă funcţia de coordonatoare generală a echipei naţionale masculine a Guineei Ecuatoriale. Potrivit acesteia, portarul intenţionează să-şi încheie cariera. Clubul său a pus la dispoziţie sprijin psihologic din partea unor specialişti care îl ajută să înţeleagă că ceea ce s-a întâmplat a fost doar un accident.
„În ciuda a tot ce i se poate spune, este profund îndurerat”, explică Ana Maye. „Este foarte afectat, mai ales când se gândeşte la copilul de un an şi jumătate al lui Jesús de Miguel şi la văduva acestuia. Nu ştie cum să facă faţă tuturor acestor lucruri.”
Jucătorul din Guineea Ecuatorială ar fi, de asemenea, foarte îngrijorat de repercusiunile acestei veşti asupra celor apropiaţi.
Fratele său mai mic, jucător de fotbal în Ţara Bascilor, ar fi fost agresat verbal şi insultat în mediul său sportiv. Sora sa, studentă la Universitatea din Valencia, ar fi, de asemenea, victima aceluiaşi tratament.
Cu domiciliul în Ţara Bascilor, părinţii acestuia trebuie, la rândul lor, să se descurce cu prezenţa constantă a jurnaliştilor în faţa casei lor. Mama portarului s-ar fi deplasat în Andorra pentru a-şi susţine fiul în această încercare, explică ziarul.
„Să le respectăm viaţa privată”, îndeamnă Ana Maye. „Mai sunt doi copii mici şi un soţ acasă. Şi ei suferă. Jesus are nevoie de timp, de ajutor şi de linişte pentru a putea asimila ceea ce s-a întâmplat.”
FC Andorra, la rândul său, se ocupă de procesul de recuperare al jucătorului său, „care depăşeşte cu mult sfera sportivă”. Fotbalul este, deocamdată, pe plan secund, fiind foarte departe de priorităţile jucătorului, care ar trebui, oricum, să fie sancţionat sever pentru gestul său, care i-a adus eliminarea imediată. El va afla sancţiunea pe care o va primi în această săptămână şi riscă o suspendare de până la 12 meciuri.



























