Un tribunal din Paris a dispus restituirea unui tablou al lui Camille Pissarro, care ar fi fost confiscat de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, către descendenţii bancherului şi colecţionarului de artă franco-român Salomon Flavian, a relatat Le Figaro.
Cazul se referă la pânza din 1902 a impresionistului francez, intitulată „Darse de pêche et bassin Duquesne, Dieppe, après-midi ensoleillée” (Debarcaderul de pescuit şi bazinul Duquesne, Dieppe, o după-amiază însorită), care înfăţişează oraşul portuar din vestul Franţei.
Sotheby’s Londra a vândut tabloul în 2024 pentru 1,2 milioane de lire sterline (1,5 milioane de dolari la momentul respectiv). Casa de licitaţii a precizat că opera a fost scoasă la licitaţie „în urma unei înţelegeri între actualul proprietar şi moştenitorii lui Salomon Flavian”, a cărui colecţie a fost confiscată de nazişti la Paris în 1941. Avocaţii casei de licitaţii au susţinut în instanţă că acordul moştenitorilor a fost obţinut prin intermediul Mondex Corporation, o companie specializată în recuperarea operelor de artă şi a altor bunuri jefuite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a relatat publicaţia The Art Newspaper.
Însă şapte reclamanţi au susţinut în instanţă, în septembrie, că doar doi membri ai familiei, Gilles şi Nicholas Flavian, semnaseră acordul şi că ceilalţi nu fuseseră consultaţi, potrivit ziarului.
În decizia pronunţată joi, instanţa a anulat toate vânzările efectuate de la momentul confiscării iniţiale a tabloului şi a dispus restituirea operei. Instanţa a concluzionat că familia Flavian a demonstrat că Salomon a fost proprietarul tabloului, că acesta a fost confiscat de germani şi că el a luat măsuri pentru a-şi recupera bunurile după război.
Instanţa a dispus ca Sotheby’s să comunice familiei identitatea cumpărătorului din cadrul licitaţiei din 2024, sub sancţiunea unei amenzi de 1.000 de euro (1.123 de dolari) pe zi începând de atunci, relatează Le Figaro, precizând că hotărârea intră în vigoare imediat, chiar şi în cazul unui recurs.
Într-un e-mail adresat ARTnews, James Palmer, consultant al Mondex Corporation, a declarat că se va depune un recurs „de îndată”. Palmer a susţinut că arhivele comerciantului de artă Paul Rosenberg şi catalogul raisonné al lui Pissarro din 1939 „îl identifică în mod clar pe artistul şi colecţionarul britanic Edward Le Bas ca proprietar al tabloului din 1939 până la începutul anilor 1950”. Acest lucru înseamnă că tabloul nu ar fi putut fi confiscat de la Flavian în anii 1940, spune el.
„Este extrem de important faptul că Franţa nu dispune în prezent de un cadru formal de restituire, ceea ce dezavantajează atât statul, cât şi reclamanţii”, a adăugat el, comparând Franţa cu organismele de soluţionare existente în Regatul Unit, Germania, Austria, Elveţia şi Ţările de Jos, care, potrivit acestuia, „funcţionează pe baza unui principiu general esenţial: prezumţia de nevinovăţie este în favoarea reclamantului, cu excepţia cazului în care există dovezi contrare”.
























