Şantierul naval Mangalia nu este funcţional şi necesită investiţii, precum şi angajare de personal, ceea ce înseamnă că repunerea în funcţiune ”va dura ceva timp”, a declarat pentru News.ro Andre Neumann, directorul de vânzări al Diviziei de Sisteme Navale Rheinmetall, care a ţinut să sublinieze că Rheinmetall nu a cumpărat încă şantierul, ci doar a depus o ofertă câştigătoare. El a reafirmat că Rheinmetall, împreună cu partenerii de la MSC, vizează crearea unui şantier naval cu dublă utilizare, care va putea construi atât nave militare, cât şi nave comerciale.
Întrebat, cu ocazia participării la Euronaval, cea mai mare expoziţie de apărare navală din lume, care sunt planurile referitoare la Şantierul Naval Mangalia, Neumann a ţinut să sublinieze faptul că tranzacţia nu este finalizată.
"Încă nu am cumpărat şantierul naval, am depus o ofertă câştigătoare", a spus Neumann într-un scurt dialog purtat la standul companiei.
"După cum ştiţi, şantierul naval este insolvabil şi inactiv. Nu este funcţional. Aşadar, vor fi necesare lucrări semnificative de întreţinere. Sunt necesare investiţii, pentru a repune şantierul naval în funcţiune. De asemenea, nu mai există forţă de muncă. Aşadar, trebuie să angajăm oameni, trebuie să aducem personal. Acest lucru va dura ceva timp", a explicat directorul de vânzări al Diviziei de Sisteme Navale Rheinmetall.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, el afirmă că Rheinmetall, împreună cu partenerii de la MSC, intenţionează ca şantierul să producă atât nave comerciale, cât şi nave militare.
"În prezent, parcurgem procesele de achiziţionare a activelor şantierului naval împreună cu partenerii noştri de la MSC. Împreună, vom înfiinţa un şantier naval cu dublă utilizare. Ce înseamnă asta? Înseamnă că şantierul naval va putea construi atât nave militare, cât şi nave comerciale. Prin această simbioză, vom avea o încărcătură constantă, asigurând stabilitate pentru locurile de muncă, forţa de muncă şi pentru furnizorii din jur. Aşadar, ambele companii au o viziune pe termen lung privind exploatarea şantierului naval", a concluzionat Neumann.
Pe 9 octombrie, după patru licitaţii ratate, Rheinmetall Real Estate România SRL a fost declarată câştigătoarea licitaţiei în care şantierul naval Mangalia era scos la vânzare. Oferta a fost de 138 de milioane de euro, 75% din preţul anterior de pornire de 184 de milioane de euro. Compania este o subsidiară a Rheinmetall, cu acţionar 100% firma Rheinmetall Liegenschaften Und Vermietung Gmbh din Germania. Tranzacţia nu este încă finalizată, reprezentanţii concernului german achitând doar garanţia de participare de 10% din valoarea de pornire. De asemenea, principalul creditor al Damen Mangalia, Damen Holding BV, a contestat modificarea procedurii de vânzare.
ANUNŢUL RHEINMETALL LA MOMENTUL CÂŞTIGĂRII LICITAŢIEI
Rheinmetall Naval Systems preciza după câştigarea licitaţiei că şantierul naval Mangalia va juca un rol important în construcţia a patru nave militare, comandate de guvernul român. "
În acelaşi timp, situl este destinat să servească drept centru pentru viitoare proiecte de construcţie navală militară. Prin aceasta, Rheinmetall creează o bază scalabilă (capacitatea de a creşte şi de a face faţă unui volum mult mai mare de muncă, fără a-şi pierde din eficienţă, n.r.) pentru proiecte viitoare în sud-estul Europei şi îşi consolidează poziţia pe o piaţă strategic importantă", mai transmitea constructorul german.
ARGUMENTELE DAMEN HOLDING BV ÎMPOTRIVA MODIFICĂRII PROCEDURII DE VÂNZARE
Principalul creditor al Damen Mangalia, Damen Holding BV, a contestat, însă, decizia care a permis modificarea procedurii de vânzare a şantierului naval, o decizie fiind aşteptată în 11 decembrie, la Curtea de Apel Constanţa.
Unul dintre argumentele formulate de Damen Holding în contestaţia de 19 pagini, document consultat de News.ro, este că magistraţii au aplicat o prevedere legală care a fost între timp modificată.



























