Mijlocaşul Ianis Hagi a declarat, joi seară, că este fericit pentru că a reuşit să marcheze pentru prima oară pentru România în meciul cu Macedonia de Nord, dar a reamintit că obiectivul rămâne calificarea la CM-2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ultimele 15 minute nu am fost  atenţi, dar e o greşeală din partea echipei. Sunt fericit că am reuşit să marchez golul victoriei, obiectivul nostru este să ne calificăm la Mondiale. Dar să nu uităm că e primul meci, mai avem nouă. Credem mult în calificare. Am pus degetul la gură după gol pentru că am vrut să arăt că între mine şi Mister nu există nimic. Avem acelaşi interes. La 2-2 am înleţes că trebuie să-mi ajut echipa, rolul meu este să fac diferenţa", a declarat Hagi la Pro TV.

Reprezentativa României a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-2 (1-0), selecţionata Macedoniei de Nord, în prima etapă a grupei J din preliminariile europene ale Cupei Mondiale din 2022.

Naţionala tricoloră a condus cu 2-0 şi a fost egalată apoi cu goluri înscrise într-un interval de două minute, dar Ianis Hagi a reuşit să aducă victoria înscriind spre final.

Au marcat Florin Tănase ’28, Valentin Mihăilă ’50 şi Ianis Hagi ’86 pentru tricolori, respectiv Ademi ’82 şi Trajkovski ’83 pentru oaspeţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.