Tehnicianul Hansi Flick a declarat, marţi seară, că Bayern Munchen a fost echipa mai bună în dubla manşă cu Paris Saint-Germain, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că am pierdut calificarea în prima manşă, cu toate ocaziile pe care le-am avut, dar nu au fost fructificate. Iar al treilea gol pe care l-am primit a fost unul în plus, 2-2 ar fi fost rezultatul corect. În seara aceasta, ne-a lipsit puţină şansă în ultimele minute. În mod normal, echipa mea are o mare calitate în ultimii 30 de metri, dar PSG s-a apărat bine şi, la fel ca în prima manşă, nu am fost suficient de decisivi.Cred că, per total, în ambele meciuri, am fost echipa mai bună. Trebuie să-mi felicit echipa, a fost foarte concentrată şi a încercat totul. Trebuie să acceptăm însă rezultatul şi să-i felicităm pe cei de la PSG", a declarat Flick.

PSG şi-a luat revanşa după finala Ligii Campionilor pierdută anul trecut şi a eliminat-o pe Bayern Munchen. Bavarezii au câştigat meciul retur cu 1-0, la Paris, după ce au pierdut prima manşă, acasă, cu 2-3, dar părăsesc competiţia în sferturi la numărul de goluri marcate în deplasare.

A marcat: Choupo-Moting '40

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.