Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Handbalistele şi-au testat abilităţile într-un domeniu mai puţin obişnuit pentru ele: sculptura în lemn. În cadrul unui atelier dedicat obiceiurilor româneşti de Paşti, Sorina Târcă, Cristina Creţu şi portarul Daciana Hosu au învăţat să sculpteze cruci, iar cu o rindea specială au imprimat lemnului simboluri tradiţionale.

”Chiar dacă prima dată când am pus mâna pe acel cuţit mi s-a părut foarte greu, cum am început să sculptez, a fost mai uşor. Sunt foarte fericită că am avut ocazia să pot să învăţ aşa ceva. Noi, handbalistele, avem putere şi suntem îndemânatice la astfel de lucruri. Este foarte important să ne păstrăm tradiţiile şi, măcar în perioada sărbătorilor, să ne aducem aminte de români, de România, şi de istoria noastră”, a spus Cristina Creţu, extrema de la Corona Braşov şi naţionala de tineret.

Portarul Daciana Hosu speră ca locul unde a avut loc atelierul, Casa Junilor din Braşov, considerată un simbol al rezistenţei în oraş, să fie o inspiraţie în viitorul sezon: “Vrem să apărăm şi noi istoria şi viitorul Braşovului. Sperăm să avem un aport în această echipă, să arătăm şi noi de ce suntem în stare. Îmi doresc să fie mult mai bine decât în sezonul acesta şi să prindem podiumul”.

La rândul său, Sorina Târcă s-a declarat entuziasmată de experienţă, dar gândul îi este tot la handbal.

”Sunt la început şi îmi doresc ca primii paşi în handbalul mare să îi fac în ţara mea, deoarece îmi este mai uşor să mă adaptez. Dar, dacă va veni vreodată ocazia să joc şi în străinătate, nu voi spune nu. Mi-ar plăcea foarte mult să joc în Ungaria. Îmi place enorm cum joacă Gyor”, a spus fiica fostei mari internaţionale, Mariana Târcă.

Îndemânarea celor trei sportive a fost lăudată şi de organizatorii atelierului.

“Fetele au fost o bucurie pentru noi. Deşi vin dintr-o altă zonă, aparent neinteresată de aceste lucruri, au învăţat, le-a plăcut şi s-au descurcat superb”, a spus Victoria Ţăroi, preşedintele Asociaţiei Culturale Artessentia.

Atelierul de sculptat cruci tradiţionale se află pe agenda Festivalului Gloria Domini – Braşovul Pascal, care se desfăşoară până în 14 aprilie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.