Antrenorul formaţiei Viitorul, Gheorghe Hagi, spune că meciul din a doua etapă a Ligii I va fi unul dificil deoarece Chindia Târgovişte este o echipă care joacă bine, are un antrenor cu experienţă, dar vrea să câştige cele trei puncte şi formaţia sa să meargă tot pe linia victoriilor începută cu CFR în Supercupă şi continuă cu Dinamo în prima etapă a campionatului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hagi a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Viitorul întâlneşte în etapa următoare o formaţie care a făcut un fotbal bun în prima repriză, care are jucători tehnici şi mobili.

“Întâlnim o echipă care a făcut un fotbal bun în prima etapă, curajos, cu jucători tehnici, cu mobilitate şi combinativi în teren. Trebuie să avem un ritm de joc foarte bun ca să îi depăşim, să luăm cele trei puncte importante. Ne dorim cele trei puncte să mergem pe linia pe care am început-o. Sper să avem iar o prestaţie foarte bună şi să luăm cele trei puncte. Chindia joacă bine, are un antrenor cu experienţă, un fost mare jucător care a  antrenat şi în România şi în afară, care are experienţă. Cred că o să fie un meci dificil din punctul nostru de vedere”, a afirmat Hagi.

El îşi doreşte ca elevii săi să repete evoluţiile bune din meciurile cu CFR şi cu Dinamo.

“Sperăm să facem un meci foarte bun. Avem ritm, avem intensitate bună, arătăm bine în acest început de campionat, sunt cifre foarte bune aşa că sperăm să mergem pe aceeaşi linie. Jucătorii care vor intra în teren să facă un meci foarte bun, să fie la înălţimea meciurilor pe care le-am făcut până acum şi cu CFR şi cu Dinamo”, a explicat tehnicianul.

Hagi a precizat că vor lipsi pentru acest meci Drăguş, Filip şi Casap, care sunt în proces de recuperare, el afirmând că este posibil să facă schimbări în formaţie având în vedere că joacă meciuri la trei patru zile şi va da şansa tuturor jucătorilor să poată juca.

Hagi a fost întrebat dacă i se pare normal să nu îşi cunoască încă adversara din Europa League, spunând: “Nu contează, nu mă interesează, eu nu intru în lucruri din acestea administrative, eu sunt cu partea tehnică. Când e nevoie analizez în două, trei zile, câte voi avea timp, trebuie să analizez şi să îmi fac meseria mea de antrenor. Restul sunt lucruri administrative, întrebaţi-i pe cei din conducere”.

Antrenorul Viitorului a recunoscut că a studiat mai mult formaţia din Anvers decât pe cea din Gent.

“Ne-am pregătit mai mult pentru Anvers, ne-am uitat la ei. Ştiam mai multe. Acum ne uităm şi la Gent, vom vedea. Cu Gent am jucat acum trei ani, am păţit-o odată, sperăm să nu fie şi a doua oară, că avem mai multă experienţă”, a mai declarat Hagi.

Meciul dintre Chindia Târgovişte şi Viitorul are loc vineri, de la ora 21.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.