Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a înregistrat 20 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în delegaţia care a participat la turneul de la Sfântu Gheorghe al Ligii Florilor. Clubul bistriţean intenţionează să dea în judecată Federaţia Română Handbal, pe care o consideră vinovată de situaţia creată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Deşi au fost respectate toate regulile de prevenţie şi am făcut toate demersurile necesare pentru a proteja echipa CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud, din păcate, la testul COVID-19 efectuat astăzi de întreaga delegaţie participantă la turneul de la Sfântu Gheorghe, unde am disputant 4 meciuri în 6 zile, avem rezultate pozitive. Este vorba despre 20 de cazuri, două rezultate incerte şi alte trei negative.

În primul rand, dorim să asigurăm suporterii echipei că jucătoarele noastre sunt sub atentă observaţie şi vom asigura toate condiţiile necesare ca acestea să treacă şi peste aceasta situaţie dificilă. De asemenea, vă informăm că am solicitat în repetate rânduri, încă din perioada precompetiţională, în toate discuţiile, videoconferinţele şi întâlnirile cu reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal, că acest tur competiţional trebuie să se desfăşoare în sistem <meci acasă – meci deplasare>.

Însă, România a rămas singura ţară din Europa unde meciurile se desfăşoară într-un singur oraş. Aşadar, solicitările noastre nu au fost luate în considerare, Federaţia Română de Handbal a hotărât începerea campionatului naţional de handbal sub o formă competiţională nouă, în sistem turneu.

Am considerat încă de la început că acest sistem competiţional nu este o soluţie viabilă de desfăşurare şi că va aduce multiple dezavantaje în contextul pandemiei. Presupune un risc extrem de ridicat de expunere la infectare şi o probabilitate mărită de contaminare în rândul foarte multor delegaţii ale echipelor participante.

Încă o dată se dovedeşte că propunerea noastră a fost viabilă, iar decizia Federaţiei Române de Handbal este una păguboasă şi lipsită de respect faţă de cluburi.

Regretăm situaţia şi va urma o analiză serioasă a acestui incident. Împreună cu Consiliul de Administraţie şi finanţatorul principal vom hotărî care sunt căile de urmat şi dacă ne vom îndrepta împotriva organizatorilor. Solicităm din nou Federaţiei Române de Handbal să îşi reconsidere decizia în privinţa modului de desfăşurare a Ligii Florilor MOL!", se arată în comunicatul clubului bistriţean.

După cinci etape, Gloria Bistriţa ocupă locul 8, cu 9 puncte, în clasamentul Ligii Florilor. Lider este CSM Bucureşti, cu maximum de puncte, 15.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.