Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat, luni, la Digisport Matinal, că în cazul în care Edward Iordănescu nu va accepta să preia conducerea tehnică a echipei, atunci postul va fi preluat de Nicolae Dică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Nu e nicio grabă, dar diseară o să avem antrenor, nu ştiu cine o să fie, dar o să fie. Suntem în 3 iunie. Din punctul meu de vedere, nu s-au micşorat şansele să vină Edi, dar din declaraţiile lui înţeleg că interesul lui nu e să vină la FCSB. Am discutat că mai are două meciuri şi că azi ar urma să vorbim, azi. Dacă Iordănescu mă refuză, sută la sută Dică va fi noul antrenor. Nu m-am certat cu Dică, nu a plecat supărat, mi-a spus că se duce se pregăteşte 3-4 ani şi o să sune iar după mine. Asta e mare smerenie şi am zis să-l iau înapoi. Aseară l-am sunat şi i-am zis că mâine e ziua lui norocoasă: Roagă-te să nu mă întâlnesc cu Edi. O să zică lumea că nu mai ai demnitate, dar pe tine te interesează familia ta. Dică trebuie să facă antrenamente mai tari", a declarat Becali la Digisport.

Nicolae Dică a pregătit FCSB în perioada iunie 2017 - decembrie 2018.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.