Gianni Infantino continuă să primească sprijin din partea federaţiilor africane

Gianni Infantino continuă să primească sprijin din partea federaţiilor africane

La fel ca Samuel Eto'o, şi alţi lideri ai federaţiilor africane şi-au exprimat sprijinul faţă de Gianni Infantino, preşedintele FIFA, pentru angajamentul său faţă de ţările de pe acest continent.

Intervievaţi de agenţia Reuters în marja Cupei Mondiale feminine U-20, care începe sâmbătă şi se va desfăşura până pe 27 septembrie la Kotwice, în Polonia, doi dintre ei au reamintit bilanţul lui Infantino pentru a-şi apăra poziţia.

„Nu îmi revine mie să spun dacă el (Infantino) este sau nu persoana potrivită, dar analizăm bilanţul ultimilor zece ani”, a declarat Marcellin Bocove, preşedintele Federaţiei din Benin (FBF).

„Ceea ce contează pentru noi este ca Africa să înregistreze progrese în dezvoltarea fotbalului, iar pe acest aspect ne vom baza poziţia în viitor. Există investiţii. Trebuie să ne continuăm eforturile, să mergem în aceeaşi direcţie, ceea ce necesită şi mai multe investiţii. Nevoile există, trebuie să le satisfacem.”, a adăugat el.

„Consider că pasiunea lui Infantino pentru dezvoltarea fotbalului în Africa este cu adevărat admirabilă”, a adăugat Gideon Fosu, membru al comitetului executiv al Federaţiei Ghaneze (GFA).

„Sper că sprijinul de care are nevoie va depăşi diviziunile tradiţionale. Dacă această structură există, dacă această voinţă de a dezvolta fotbalul feminin şi fotbalul în general în Africa este cu adevărat prezentă, cred că toată lumea ar trebui să o susţină”, a afirmat Fosu.

În funcţie din 2016, Gianni Infantino va candida pentru un ultim mandat la următoarele alegeri pentru preşedinţia FIFA, programate pentru 18 martie 2027.

CITEȘTE ȘI „Cu un buget de 20 de milioane, am fi avut jucători precum Mbappé şi Tchouaméni”, de ce Samuel Eto'o îl susţine cu tărie pe Gianni Infantino

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră