Cazul Lindsay Clancy, femeia care şi-a ucis cei trei copii invocând o psihoză postpartum: Judecătorul a pus capăt procesului fără verdict după ce juriul nu a reuşit să ajungă la o decizie unanimă

Cazul Lindsay Clancy, femeia care şi-a ucis cei trei copii invocând o psihoză postpartum: Judecătorul a pus capăt procesului fără verdict după ce juriul nu a reuşit să ajungă la o decizie unanimă

Procesul lui Lindsay Clancy, o femeie din Statele Unite care a recunoscut că şi-a ucis cei trei copii invocând o depresie postpartum, s-a încheiat fără verdict, judecătorul William Sullivan declarând anularea procedurii judiciare, pentru că juraţii nu au putut ajunge la un verdict unanim nici după şapte zile.

Înainte de a-şi anunţa decizia, judecătorul a amânat-o cu câteva ore pentru a oferi apărării şansa de a depune un recurs de urgenţă, astfel încât juraţii să poată continua deliberările.

Lindsay Clancy, în vârstă de 36 de ani, a recunoscut că şi-a strangulat cei trei copii până la moarte pe 24 ianuarie 2023 şi a fost acuzată de omor de gradul întâi.

Avocatul ei, Kevin Reddington, a susţinut că aceasta se afla sub influenţa unei psihoze postpartum, în timp ce acuzarea a susţinut că ea era capabilă să înţeleagă caracterul ilegal al acţiunilor sale.

Juriul a deliberat timp de şapte zile, dar a rămas într-un impas.

Procesul televizat, care a durat aproape şase săptămâni, a reaprins dezbaterile care mocneau de mult timp cu privire la modul în care este abordată sănătatea mintală postpartum a femeilor în SUA.

CE ESTE UN „MISTRIAL”?

Un proces care se încheie prin „mistrial” (anularea procedurii) are loc atunci când nu se poate ajunge la un verdict.. Aceasta poate surveni din mai multe motive, printre care comportamentul necorespunzător al unui jurat sau incapacitatea juriului de a ajunge la un verdict.

În acest caz, judecătorul declară anularea procesului deoarece juraţii nu reuşesc să ajungă la o decizie unanimă.

Anunţul judecătorului William Sullivan privind intenţia de a declara nulitatea procesului a venit după ce juraţii au trimis o notă în care indicau că nu au reuşit să ajungă la un verdict, aceasta fiind a treia notă de acest fel trimisă de ei în această săptămână. Cei 12 juraţi au deliberat timp de şapte zile şi nu au putut ajunge la unanimitate din cauza opoziţiei unui jurat.

După declararea nulităţii procesului, procurorii vor trebui să decidă dacă vor cere rejudecarea cazului cu un nou juriu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră