Ghiţă Mureşan a declarat, duminică seară, pentru News.ro, după aflarea veştii despre decesul tragic al lui Kobe Bryant, că este ”o zi tare tristă pentru familia lui Kobe şi pentru familia NBA”. ”A fost prea tânăr ca să se ducă, mai ales aşa. A fost un om iubit, nu doar pentru baschet, ci mai ales pentru că a schimbat multe vieţi, a convins mulţi copii să vină la baschet”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ghiţă Mureşan, singurul român care a activat în NBA, a vorbit pentru News.ro, duminică seară, la puţină vreme după aflarea veştii despre decesul tragic al lui Kobe Bryant într-un accident de elicopter.

”Vestea este adevărată şi foarte tristă. NBA încă nu a dat niciun anunţ, dar ştim cu toţii deja că e adevărat. Este o zi tare tristă pentru familia lui Kobe şi pentru familia NBA. Aş fi vrut să fie doar o poveste, iar Kobe a fost prea tânăr ca să se ducă. Aseară, LeBron James i-a doborât recordul de puncte şi toată lumea vorbea despre asta, iar acum uite! E o întâmplare nefericită. Nu suntem pe Pământ o veşnicie, dar aş fi vrut şi am fi vrut cu toţii ca el să stea mai mult cu noi. Kobe a fost extrem de iubit, nu doar ca jucător şi nu doar în lumea baschetului. Ci mai ales de copii, a fost iubit ca om. A convins mulţi copii să vină la baschet”, a declarat Ghiţă Mureşan, pentru News.ro.

”Big Ghiţă” a rememorat şi momente din cariera sa în care s-a duelat cu Kobe Bryant.

”Eu am jucat pe Coasta de Est, Kobe pe cea de Vest, dar ne-am întâlnit de câteva ori. Am jucat împotriva lui când era la începuturile carierei. Un talent imens, ce mai e de spus? A fost idol pentru mulţi iubitori ai baschetului şi a schimbat multe vieţi. Este extrem de trist că s-a dus. Putea să mai facă atât de multe în viaţă. Mai ales că are o familie atât de frumoasă. Sper ca familia lui şi familia NBA să treacă cât mai repede peste această tragedie”.

Fostul baschetbalist Kobe Bryant a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 41 de ani, după ce elicopterul în care se afla s-a prăbuşit în Calabasas, Los Angeles. Niciuna dintre persoanele din elicopter nu a supravieţuit, fiind confirmate cinci decese.

FOTO: nba.com
FOTO: nba.com

Bryant, care s-a retras din activitatea sportivă în aprilie 2016, după 20 de ani petrecuţi la LA Lakers, era căsătorit şi avea patru fiice, ultima născută în iunie 2019.

Kobe Bryant a câştigat cinci titluri de campion NBA cu Los Angeles Lakers, trei cu numărul 8 purtat pe tricou şi două cu 24, a fost desemnat cel mai bun jucător din ligă în 2008, cel mai bun baschetbalist al finalelor din 2009 şi 2010, a fost selecţiont de 17 ori pentru All Star Game şi a fost desemnat de patru ori cel mai bun jucător din meciul vedetelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.