Genoa, fără portarul Ionuţ Radu, a câştigat, cu scorul de 2-1 (1-1), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, cu Sassuolo, în etapa a XVIII-a a campionatului italian Serie A.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Criscito a deschis scorul, în minutul 29, din penalti, iar pentru oaspeţi a egalat Obiang, în minutul 33. Pandev a marcat golul victoriei, în minutul 86.

Djuricici a marcat pentru Sassuolo, în minutul 76, dar reuşita a fost anulată cu VAR pentru henţ, 

Antrenorul Davide Nicola, aflat la primul meci pe banca "grifonului" l-a preferat în poartă echipei pe Mattia Perin, împrumutat recent de la Juventus, în locul lui Ionuţ Radu. Românul pierde astfel primele minute în acest sezon, în Serie A.

Aceasta este prima victorie a formaţiei din Genova în campionat, din 26 octombrie 2019.

Într-un alt meci, Verona a învins, în deplasare, pe Spal, cu 2-0 (Pazzini '14 şi Stepinski '86). Gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 39, după eliminarea lui Tomovici.

Genoa urcă de pe ultimul loc pe 19, cu 14 puncte, la egalitate cu Brescia, de pe locul 18, şi la două puncte de Spal, acum pe locul 20.

Sampdoria ocupă locul 17, care asigură menţinerea în Serie A, cu 15 puncte, dar a doua echipă din Genova nu a jucat în acaestă etapă.

Sassuolo este pe locul 13, cu 19 puncte, iar Verona, pe locul 9, cu 22 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.