Guvernul SUA ar putea prelua 35% dintr-o companie petrolieră a omului de afaceri venezuelean Alejandro Betancourt

Guvernul SUA ar putea prelua 35% dintr-o companie petrolieră a omului de afaceri venezuelean Alejandro Betancourt

Guvernul american intenţionează să obţină o participaţie pasivă de 35% la North American Blue Energy Partners, companie controlată de omul de afaceri venezuelean Alejandro Betancourt, potrivit unui articol publicat de Wall Street Journal şi preluat de Reuters.

Statele Unite ar urma să obţină şi drepturi preferenţiale pentru cumpărarea, la preţ de cost, a 20% din producţia companiei.

Potrivit Wall Street Journal, Office of Strategic Capital (OSC) din cadrul Pentagonului intenţionează să structureze operaţiunea prin warrant-uri cu preţ simbolic, care ar permite guvernului american să dobândească participaţia fără o investiţie semnificativă de capital.

Pentagonul a contestat însă această prezentare. Purtătorul de cuvânt Sean Parnell a declarat pentru Reuters că OSC "nu preia participaţii în companii private" şi că, potrivit atribuţiilor sale legale, poate acorda doar împrumuturi, garanţii pentru împrumuturi sau asistenţă tehnică, inclusiv pentru structurarea şi finanţarea investiţiilor.

Acordul apare după anunţul lui Trump privind petrolul Venezuelei

Informaţia vine la numai o zi după ce preşedintele Donald Trump a anunţat că Statele Unite vor prelua controlul asupra unei cincimi din vastele rezerve petroliere ale Venezuelei.

Trump a oferit puţine detalii despre înţelegere, afirmând că SUA au obţinut, printr-un parteneriat cu sectorul privat, controlul majoritar asupra a peste 65 de miliarde de barili din rezervele dovedite de petrol ale Venezuelei.

Casa Albă şi North American Blue Energy Partners nu au răspuns solicitărilor Reuters pentru comentarii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră