Mama unui adolescent în vârstă de 14 ani i-a cerut ajutorul lui Antoine Griezmann, într-o intervenţie la France Bleu, spunând că găseşte foarte greu ghete de fotbal pentru fiul său, care poartă mărimea 50.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Femeia ar vrea ca internaţionalul francez să atragă atenţia marilor branduri asupra acestei probleme.

“Mesajul nu este pentru ca el să ne dea una dintre perechile lui. Piciorul lui este mai mic decât al fiului meu, dar poate că prin reţeaua sa sau prin sponsorii săi va atrage atenţia marilor branduri asupra acestei probleme reale, care afectează mai mulţi oameni decât credem noi", spune mama lui Nathan.

Epuizări de stocuri pe internet şi preţuri "exorbitante"

Deşi are o înălţime de 1,85 m, Nathan are mărimea pantofilor mult peste medie. Familia, care locuieşte în Jouet-sur-l'Aubois, în departamentul Cher, la peste 200 de kilometri de Mâcon (oraşul natal al lui Griezmann), găseşte cu greu încălţăminte în magazine. Pe internet, sunt ghete în mărimi de până la 54, dar Adeline spune că stocurile se epuizează rapid.

"Ultimele ghete pe care le-am găsit vara trecută pentru fiul meu au fost ghete de rugby mărimea 50", explică Adeline. “A trebuit să înlocuiesc crampoanele pentru că nu sunt la fel ca ghetele de fotbal”.

Pe lângă acest apel către Antoine Griezmann, Adeline ar dori ca şi companiile să conştientizeze această problemă, despre care crede că este departe de a fi una izolată. Preţurile pentru astfel de modele, cuprinse între 250 şi 400 de euro, sunt, de asemenea, considerate exorbitante, având în vedere faptul că Nathan şi ceilalţi adolescenţi afectaţi de această situaţie sunt încă în creştere.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.