FC Voluntari a obţinut, duminică, a treia victorie în Liga I, în acest sezon, după ce s-a impus, acasă, cu 4-2 (2-1), în faţa formaţiei Sepsi Sfântu Gheorghe, în etapa a XXII-a a Ligii I, prima din 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au marcat: Ricardinho '14, Balaur '36, Gadze '62, Tudorie '78 / Tandia '24, Hamed '90.

min. 14, 1-0: Viera a respins o minge din faţa propriei porţi, iar Ricardinho a şutat fără preluare din afara careului, cu stângul, marcând spectaculos la coluţul lung;

min 24, scor 1-1, Tandia a marcat cu un şut din careu, dintr-un unghi de 45 de grade, după ce a depăşit un adversar;

min 36, scor 2-1, Căpăţână a centrat din corner, iar Balaur a şutat din voleu, mingea fiind respinsă de Moura, dar după ce a depăşit linia porţii;

min. 62, scor 3-1: Gadze a marcat din doi metri, după o lovitură liberă executată de pe partea stângă de Ion Gheorghe;

min. 78, scor 4-1: Tudorie a marcat cu un şut la coluţul lung, după o acţiune pe contraatac şi după o pasă primită de la Răuţă;

min. 90, scor 4-2: Tandia a centrat în faţa porţii, iar Hamed l-a învins pe Vâtcă, şutând de la aproximativ 11 metri.

Cartonaşe galbene: Căpăţînă '21 / Viera '66

Au evoluat următoarele echipe:

FC Voluntari: Vâtcă - Ricardinho, Russo, Balaur, Signorelli - G. Deac (Fl. Bălan '90+2), Căpăţînă, Răuţă, I. Gheorghe - Gadze, Tudorie (Ad. Bălan'86). Antrenor Cristiano Brgodi.

Sepsi: Niczuly - Moura, Viera, Jovanovici, Sato - Velev, Rus (Simonovski '46) - Drăghici (Yasin Hamed '64), Vaşvari, F. Ştefan (Carnat '70) - Tandia. Antrenor: Eugen Neagoe.

Arbitri: Iulian Călin - Marius Nicoară şi George Neacşu - Adrian Cojocaru;

Observatori: Ştefan Constantin şi Marian Bucurescu.

În urma acestui rezultat, FC Voluntari, ultima clasată, a acumulat 16 puncte şi s-a apropiat la un punct de Concordia Chiajna, de pe locul 13, şi la două de Dunărea Călăraşi, de pe locul 12.

Sepsi rămâne provizoriu pe locul 4, cu 33 de puncte, la egalitate cu FC Viitorul, de pe locul 5, care evoluează, tot duminică, acasă, cu CSU Craiova.

CFR Cluj este pe primul loc, cu 47 de puncte, urmată de FCSB, cu 41 de puncte şi de CSU Craiova, cu 38 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.