Fundaşul dinamovist Ricardo Grigore susţine că nu a organizat petrecerea cu manele la care a fost filmat în propria locuinţă, ci a fost o surpriză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”A fost o zi foarte încărcată pentru mine. Chiar dacă era ziua mea, trebuia să fiu mai atent la tot ce se întâmplă. Îmi pare rău şi îmi cer scuze faţă de suporteri şi faţă de toţi cei care au fost lezaţi de imaginile care au circulat!

A fost ziua mea, am împlinit 22 de ani. Consider că în fiecare zi am câte ceva de învâţat şi uneori primesc lecţii de la viaţă pe care trebuie să mi le însuşesc.

În acea după-amiază am fost la un restaurant împreună cu alţi prieteni, pentru un moment mai special din viaţa mea. Acolo i-am făcut o surpriză logodnicei mele şi am cerut-o de soţie. A fost şi momentul în care i-am anunţat pe prieteni şi pe cei din familie că aşteptăm un copil. Un băieţel, care sper să fie fotbalist şi să fie câine. Partea de la restaurant a fost organizată de mine. Am cerut permisiunea staff-ului echipei şi totul s-a întâmplat în timpul zilei.

Seara, când m-am întors acasă, mă aştepta o surpriză. Nu era ceva organizat de mine. Nu aveam cum să refuz ceea ce se petrecea acolo. Cred că mulţi aţi fost într-o situaţie de felul acesta. Am încercat să fiu politicos cu toată lumea. A fost ceva de scurtă durată.

La ora 22.30 eram la culcare, pentru ca a doua zi să fiu pregătit de antrenament. La fel au stat lucrurile şi pentru colegii mei.

Din păcate, rezultatul cu Clinceni a fost unul prost. La cald, după meci e greu să găseşti cele mai potrivite cuvinte când dai interviu. Trebuia să îmi cer scuze de atunci. Uneori nici nu ştii cum e mai bine să vorbeşti în faţa presei.

Încă o dată îmi cer scuze şi sper să demonstrez şi pe teren că am ambiţia şi seriozitatea de a da totul pentru Dinamo!”, a declarat jucătorul, potrivit paginii de Facebook a Peluzei Cătălin Hâldan.

Vineri, jucătorul dinamovist Ricardo Grigore a spus că nu doreşte să-şi comenteze viaţa personală, după ce a apărut o înregistrare video în care petrece alături de coechipieri de-ai săi, cu manele, fără respectarea restricţiilor puse în aplicare din cauza pandemiei de coronavirus.

"Nu vreau să-mi comentez viaţa personală în spaţiul public, este viaţa mea personală şi nu aş vrea să comentez acest lucru. (n.r. - întrebat despre nerespectarea regulilor de distanţare în pandemie) Nu vreau să comentez, este viaţa mea personală şi nu vreau să comentez aceste lucruri. Îmi cer scuze dacă deranjez pe cineva, dar nu aş vrea să-mi comentez viaţa personală", a declarat Grigore, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

"Aveţi suporterii cei mai tari, dar voi vreţi manele şi daţi bani la lăutari!", a fost mesajul Peluzei Cătălin Hâldan după apariţia imaginilor.

Academica Clinceni s-a calificat în play-off-Ligii I după ce a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1 (3-0), pe Dinamo, în etapa a XXX-a, ultima a sezonului regulat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.