Bucureşti: Tânăr de 17 ani care conducea, fără a avea permis, o motocicletă neînregistrată, prins de poliţişti după o urmărire în trafic/ El a lovit o autospecială de Poliţie, dar a încercat în continuare să fugă, fiind imobilizat şi dus la spital

Bucureşti: Tânăr de 17 ani care conducea, fără a avea permis, o motocicletă neînregistrată, prins de poliţişti după o urmărire în trafic/ El a lovit o autospecială de Poliţie, dar a încercat în continuare să fugă, fiind imobilizat şi dus la spital

Un adolescent de 17 ani a fost prins în trafic de poliţiştii din Bucureşti când conducea o motocicletă neînregistrată, în Sectorul 2. El a fost imobilizat după o urmărire în trafic, în timpul căreia a lovit o autospecială de Poliţie. Poliţiştii au constatat că tânărul, care a fost rănit în urma impactului, fiind transportat la spital, nu avea permis de conducere.

Brigada Rutieră a Poliţiei a informat, duminică după-amiază, că poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat, sâmbătă seară, o motocicletă fără plăcuţă de înmatriculare sau înregistrare, condusă de un tânăr, care se deplasa pe Şoseaua Andronache.
 
​Poliţiştii i-au făcut semn să oprească, dar tânărul nu s-a conformat indicaţiilor şi a mărit viteza, continuând deplasarea pe mai multe străzi din zonă. 
 
”Echipajul de poliţie a pornit imediat în urmărirea acestuia, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, în sprijin fiind angrenate şi alte echipaje aflate în teren. Pe parcursul urmăririi, conducătorul vehiculului a fost somat în mod repetat să oprească, prin intermediul sistemului acustic al autospecialei, însă acesta şi-a continuat deplasarea. La intersecţia dintre Strada Izvorul Muntelui şi Strada Gureni, vehiculul urmărit a acroşat o altă autospecială de poliţie implicată în urmărire, care se deplasa de asemenea cu semnalele optice şi acustice în funcţiune”, a arătat Poliţia.
 
După impact, tânărul a încercat în continuare să fugă, însă a fost imobilizat de poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie, conform procedurilor legale.
 
​Ambii conducători implicaţi au fost testaţi cu aparatul etilotest şi cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind "zero", respectiv "negativ".
 
​În urma accidentului, tânărul de 17 ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital.
 
​”Din verificările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că vehiculul condus nu figura înmatriculat sau înregistrat în circulaţie, iar tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. ​Cercetările sunt continuate sub supravegherea unităţii de parchet competente, pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor ce se impun”, a precizat Brigada Rutieră.
 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră